Geoană despre Băsescu: Fie îi este frică, fie îi este frică

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a afirmat, referindu-se la declaraţia lui Traian Băsescu de la Craiova potrivit căreia în campanie nu se va bate nici cu Geoană, nici cu Antonescu, ci cu Ion Iliescu, că preşedintelui "fie îi este frică, fie îi este frică".

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Geoană despre Băsescu: Fie îi este frică, fie îi este frică

Geoană despre Băsescu: Fie îi este frică, fie îi este frică (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"I-am dat ieri o replică domnului Băsescu, de la Prahova, spunându-i că fie îi e frică, fie face abuz de substanţe. Astăzi, din Bucovina, îi dau o altă replică: fie îi este frică, fie îi este frică. Fie îi este frică să se confrunte cu criza, fie îi este frică să se confrunte cu Mircea Geoană şi îşi caută ţinte şi adversari imaginari. Boxează cu umbra lui ca un boxer căruia îi e frică. Să vorbească cu Mircea Geoană şi-l aştept cu plăcere în confruntări", a afirmat, sâmbătă în judeţul Suceava, liderul social-democrat Mircea Geoană.

Declaraţia candidatului PSD la Preşedinţie a fost făcută la Varfu Dealului, în judeţul Suceava, unde Mircea Geoană s-a oprit pentru a sta de vorbă cu un grup de susţinători şi a intrat în curtea unui localnic a cărui familie îl susţine pe Geoană.

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, referindu-se la afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa sa, că este trist să avem în fruntea statului un om care trăieşte din obsesii şi resentimente.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă, la Craiova, că în competiţia pentru alegerile prezidenţiale nu se va bate nici cu Mircea Geoană, şi nici cu Crin Antonescu, ci cu Ion Iliescu, care şi-a pus în faţă nişte "perdele zâmbitoare" şi va fi pentru prima dată când îl va bate şi pe acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici