Geoană despre filmul cu Băsescu: Nu comentez chestiuni de acest gen, nu îmi plac

Publicat: 27 11. 2009, 15:25
Actualizat: 06 11. 2012, 15:38

Nu comentez chestiuni de acest gen, nu îmi plac. Nu îmi place tonalitatea în care a mers această campanie, această problemă este o problemă pe care vor trebui să o comenteze cei care sunt implicaţi. Eu nu ştiu de unde provine acest film şi nici nu mă interesează”, a spus candidatul PSD la Preşedinţie.

Acesta a adăugat că el vrea o campanie pozitivă.

Eu vreau o campanie pozitivă. Campania mea a fost centrată pe proiecte şi chiar şi atunci când am fost atacat de adversari am preferat să nu răspund. În această poveste nu pot să mă pronunţ, pentru că viitorul preşedinte va trebui să aibă credibilitate, iar intrarea în această mocirlă nu fac bine nimănui”, a adăugat Geoană.

Cotidianul „Gardianul” a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini şi va da o explicaţie publică, după care a spus: „Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii”.