Geoană, despre manifestările de la Iaşi: Nu a existat manipulare sau implicare politică

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, la Antena 3, despre evenimentele de la Iaşi, unde şeful statului a fost huiduit în timpul manifestărilor dedicate Zilei Unirii, că nu a existat nicio formă de manipulare sau implicare politică.

Urmărește
5 afișări

El a ţinut să menţioneze că a fost prezent la evenimente şi că are experienţa întrunirilor unde există "mobilizare" de partid. "Astăzi nu a existat nicio formă de implicare sau manipulare politică", a spus Geoană, în acest context.

Fostul preşedinte al PSD a menţionat că a trecut prin mulţime, la Iaşi, în cursul dimineţii, şi a sesizat un amestect de indignare la adresa şefului statului cu "deznădejde pe care puteai să o tai cu cuţitul".

"Nu am simţit niciodată o mai mare ostilitate la adresa preşedintelui Traian Băsescu", a spus Geoană, menţionând că a fost oprit de stradă de oameni care întrebau de ce a fost adus Băsescu la Iaşi.

El a spus că la Iaşi au fost prezenţi rezervişti militari nemulţumiţi, dar şi simpli ieşeni. Geoană a menţionat că şi aceştia erau la fel de nemulţumiţi şi de indignaţi la adresa şefului statului.

Geoană a ţinut să îl felicite pe primarul Iaşului pentru organizare şi pe cei din opoziţie pentru că nu s-a implicat în evenimente. "Ar fi fost de ajuns o scânteie pentru ca să se producă o explozie la iaşi", a declarat Geoană.

El a mai spus că din acest moment nu mai este nicio legătură între români şi conducerea ţării.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni dimineaţă, la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, el fiind huiduit puternic şi fluierat de mulţime încă de când şi-a făcut apariţia în Piaţa Unirii, atât în momentul în care i-a fost prezentat onorul şi a fost intonat imnul de stat, cât şi pe parcursul discursului pe care l-a ţinut în faţa celor peste o mie de persoane. Şi miniştrii Teodor Baconschi şi Elena Udrea au fost huiduiţi.

Ulterior, Traian Băsescu a fost huiduit şi la Focşani.

Elena Udrea a precizat, într-o postare pe blogul personal, că ceea ce s-a întâmplat, luni, la Iaşi, cu un cor compact şi bine delimitat de pensionari militari, "pare mai degrabă un act cabotin", ea precizând că a auzit lozinci politice specifice lui Ponta şi Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici