Geoană: Doamna Băsescu are un anumit tip de tristeţe în privire
Candidatul PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, la Antena 3, că în confruntarea cu Traian Băsescu, de joi, i-a transmis soţiei acestuia un mesaj de prietenie şi respect, asigurând-o că nu ar implica un copil în campanie, el apreciind totodată că aceasta are un anumit tip de tristeţe în privire.
Geoană: Doamna Băsescu are un anumit tip de tristeţe în privire, i-am dat un mesaj de respect (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)
Întrebat dacă, în timpul confruntării cu Traian Băsescu, de joi, a avut o discuţie cu soţia acestuia, Maria Băsescu, despre scrisoarea deschisă pe care aceasta a dat-o publicităţii în timpul campanie, Geoană a precizat: "Nu, nu în mod direct, dar i-am spus: «Doamna Băsescu» - mă rog, parafrazez, i-am spus: «Doamnă, trece această campanie, aveţi întregul meu respect şi să ştiţi foarte bine că niciodată nu m-aş fi atinge sau nu aş apleca un cuvânt sau o vorbă asupra unui copil, indiferent de campania electorală»".
Geoană a adăugat că a ţinut să îi dea Mariei Băsescu un mesaj de respect şi prietenie din partea sa, el apreciind că Maria Băsescu are "un anumit tip de tristeţe în privire" şi este "o doamnă cu demnitate".
"Într-un fel, i-am dat un mesaj de faptul că o respect şi este o doamnă cu demnitate, cu un anumit tip de tristeţe în privire. E o doamnă care merită tot respecul nostru şi am vrut doar să îi dau un mesaj de prietenie şi de respect, dincolo de politică", a conchis Geoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
Soţia şefului statului, Maria Băsescu, critică, într-o scrisoare deschisă, difuzarea imaginilor în care apare lovind un copil şi susţine că filmul este trucat. De asemenea, ea apreciază că viaţa copilului a fost afectată şi că, oricâte scuze şi-a cere Mircea Geoană, nicio mamă din lume nu îl va ierta.
Ea mai spune că pentru "afirmaţiile mincinoase" conform cărora soţul său ar fi lovit-o, Mircea Dinescu este dator să-şi ceară scuze în faţa copiilor ei.
Maria Băsescu mai afirmă, în scrisoarea datată 30 noiembrie 2009, că rupe tăcerea pe care a păstrat-o timp de câţiva ani, fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi i se par "de neacceptat".
Ea menţionează că nu tot ceea ce a făcut şeful statului este perfect, dar că tot timpul s-a gândit să facă lucruri bune pentru oamenii de rând.
În încheiere, Maria Băsescu menţionează că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus decât orice, uneori chiar şi de familie şi precizează că "şi pentru asta" îl iubeşte şi îl respectă pe soţul său.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu