Geoană: Este o jignire nemeritată la adresa partidului şi a colegilor

Publicat: 22 12. 2008, 13:52
Actualizat: 06 11. 2012, 09:10

Întrebat cum comentează convorbirea telefonică apărută în presă, în care este implicat social-democratul Miron Mitrea, liderul PSD, Mircea Geoană, a precizat: "Este o jignire nemeritată la adresa partidului şi a colegilor de partid. Este un gest cel puţin neelegant. Sunt convins că la nivelul partidului şi a colegilor s-a format o opinie defavorabilă".

Întrebat dacă se simte ameninţat, Geoană a răspuns negativ, precizând că este mâhnit de epitele folosite la adresa sa.

"Mă simt în formă maximă, dar sunt mâhnit de faptul că există astfel de epitet la adresa unor colegi de partid. Eu pot să înţeleg că a existat ceva dezamăgire după votul din Senat, dar totuşi suntem oameni civilizaţi şi colegi de partid. Cred că ar trebui să-i întrebăm şi pe colegii de partid ce părere au", a arătat Geoană.

Întrebat dacă va lua măsuri la nivelul partidului împotriva lui Mitrea, Geoană a precizat: "Partidul va decide".

Întrebat când va decide PSD în acest caz, Geoană a spus: "Când va decide partidul că va decide".

Cotidianul "Evenimentul Zilei" a făcut publică, în ediţia de luni, bazându-se pe o înregistrare primită la redacţie din surse anomine, o convorbire telefonică în care senatorul Miron Mitrea "promite să se răzbune crunt pe Mircea Geoană. Printre altele, şi pentru că l-a împiedicat să ocupe funcţia de vicerpeşedinte al Senatului, funcţie care a revenit, în urma înţelegerii ditnre PSD şi PC, senatorului Dan Voiculescu.

Potrivit Evenimentului Zilei, convorbirea a avut loc vineri seara, în perioada în care lucrările Senatului erau blocate din cauza refuzului PDL de a-l vota pe Voiculescu vicepreşedinte, la aproximativ trei-patru ore de la şedinţa grupului senatorial al PSD, unde Mitrea a fost împiedicat să obţină funcţia de vicepreşedinte al Senatului.

Citeşte şi:

Mitrea: „Până nu-i rup beregata lui Geoană nu mă las!“

Şedinţă suspendată la Senat după ce Voiculescu a fost nominalizat ca vicepreşedinte

Dispută între Mitrea şi Voiculescu pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului