Geoană: Eu nu primesc sarcini când şi pe ce temă să sesizez Curtea Constituţională
Geoană a salutat decizia PDL de a nu insista în solicitarea de revocare a preşedintelui Senatului.
El a precizat, referindu-se la argumentul avansat de PDL, că îi dă răgaz pentru a sesiza Curtea Constituţională în cazul revocării, că îşi va păstra aceeaşi atitudine în ceea ce priveşte eventualele solicitări neconstituţionale şi neregulamentare.
„În ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale, este dreptul fiecărui senator, al fiecărui grup să poată să se adreseze Curţii Constituţionale, dacă consideră de cuviinţă. Preşedintele însă nu primeşte sarcini când şi pe ce temă să sesizeze Curtea Constituţională. Dacă voi decide să o fac şi dacă o voi considera de cuviinţă, o voi anunţa”, a spus Geoană.
Liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş, a anunţat, miercuri, în plen, că PDL dă un răgaz rezonabil preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a se adresa Curţii Constituţionale, astfel încât Senatul să îşi poată continua activitatea de legiferare.