Geoană, care şi-a lansat, la Târgu Mureş, volumul „Încredere”, a povestit că îşi dorea să viziteze Occidentul şi mai ales Franţa, motiv pentru care an de an depunea cereri, dar de fiecare dată acestea îi erau refuzate, tranmsite corespondentul MEDIAFAX.
„Am ajuns la Externe din frustrarea unui cetăţean care depunea cereri, voiam să văd şi alte ţări, precum Franţa. În cutia poştală venea o carte poştală vineţie pe care scria «cererea dumneavoastră a fost aprobată negativ». Faptul că am fost refuzat la export – să spun aşa – m-a făcut să dau la Drept, apoi să intru în Ministerul de Externe”, a declarat Geoană.
El a adăugat că, la un moment dat, i s-a dezvăluit faptul că respectivele cereri îi erau respinse întrucât două dintre rudele soţiei erau plecate în străinătate şi ca atare nu conta faptul că era fiul unui general de Armată.
În acest context, el a spus că s-a creat o impresie falsă, că ar fi fost „o beizadea comunistă„, când el de fapt a fost fiul unui general al Armatei Române care a stat toată viaţa în acelaşi apartament.
Geoană a povestit şi alte episoade din viaţa şi cariera sa, subliniind că prin cartea lansată la Târgu Mureş încearcă să atragă la dialog, dar şi la „curaj şi îndrăzneală” cititorii şi mai ales tinerii acestei ţări.
El a spus că a încercat să se arate aşa cum este, simplu, natural şi cu simţul umorului, departe de imaginea de diplomat „scorţos”, „rupt de realităţile cotidiene” căreia îi datorează eşecul de la alegerile locale din 2004.
„Am intrat târziu în politică, nepregătit pentru un sport atât de dur şi de brutal”, a afirmat el.
La această lansare a volumului lui Mircea Geoană au fost prezenţi lideri PSD, dar şi ai PNL şi UDMR, între care deputatul Borbely Laszlo.