Geoană: Gestul de a părăsi plenul, descalificant, PDL s-a dus să îi facă preşedintelui campanie
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că gestul PDL de a părăsi şedinţa în care se dezbate declaraţia politică de susţinere a lui Klaus Iohannis este "descalificant", pentru că democrat-liberalii au plecat la o întâlnire de partid pentru a-i face campanie lui Traian Băsescu.
Geoană: Gestul de a părăsi plenul, descalificant, PDL s-a dus să îi facă preşedintelui campanie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Geoană a precizat, în plenul Parlamentului, că gestul PD-L de a pleca întăreşte izolarea politică în care se află acest partid, sub conducerea actualului preşedinte.
El a spus că PSD va vota declaraţia de susţinere a lui Kalus Iohannis pentru funcţia de premier pentru a fi "apărătorul democraţiei". "Miroase a schimbare de regim politic. Pe 6 decembrie intrăm într-o nouă fază a democraţiei", a afirmat Geoană.
El a arătat că prin această declaraţie a majorităţii parlamentare de susţinere a lui Klaus Iohannis, majoritatea doreşte să dea un răspuns la criza în care preşedintele Traian Băsescu, în mod "cinic", a împins ţara, arătând că lumea este îngrijorată de evoluţia "dramatică şi negativă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
"În acest moment, se vede adevăratul plan al preşedintelui de a păstra Guvernul Boc cu Udrea, Berceanu, Blaga", a spus Geoană, întrebând retoric dacă este preferabil ca acest Guvern să conducă România sau să vină un nou guvern, "bazat pe o majoritate de 65%, cu un candidat fără reproşuri".
El a adăugat că BNR era singura instituţie care nu a fost, până acum, "târâtă în scandal" şi preşedintele României atrage, prin desemnarea lui Lucian Croitoru, această instituţie într-un joc politic.
"Ce face Traian Băsescu acum este ce a făcut în urmă cu 2000 de ani împăratul Nero, care stătea pe deal şi a dădea foc la cetate", a afirmat Geoană.
El a mai arătat că există un singur candidat susţinut de majoritate: "Pentru numele lui Dumnezeu! Îl rog şi pe Croitoru să nu se lase târât într-un joc de imagine care afectează imaginea sa proprie şi imaginea BNR", a adăugat Mircea Geoană.
În opinia lui Geoană, preşedintele trebuie să recunoască că cel pe care l-a desemnat pentru funcţia de premier nu are sprijin politic şi gestul următor ar fi depunerea mandatului de către Croitoru.
"Propun apoi să reintrăm în consultări", a mai spus Geoană.
El a arătat că propune ca declaraţia politică a Parlamentului să fie însoţită de o scrisoare adresată preşedintelui Traina Băsescu şi semnată de toţi liderii majorităţii parlamentare.
Parlamentarii PDL au părăsit, miercuri, plenul şedinţei, în momentul în care era discutată declaraţia politică privind susţinerea de către majoritatea parlamentară a lui Klaus Iohannis ca premier, democrat-liberalii motivând că este vorba despre o mascaradă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO