Geoană îi va solicita lui Băsescu rezolvarea numirii lui Teodoroiu ca secretar de stat la MJ - surse

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, luni, în Biroul Permanent Naţional, că îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu să medieze problema creată de tergiversarea numirii Maiei Teodoroiu ca secretar de stat în Ministerul Justiţiei, conform unor surse din PSD.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Geoană îi va solicita lui Băsescu rezolvarea numirii lui Teodoroiu ca secretar de stat la MJ - surse

Geoană îi va solicita lui Băsescu rezolvarea numirii lui Teodoroiu ca secretar de stat la MJ - surse

Sursele social-democrate au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că problema legată de tergiversarea numirii unor secretari de stat propuşi de PSD a fost readusă în discuţie de liderii PSD în Biroul Permanent Naţional.

Potrivit acestor surse, Geoană a afirmat că va încerca să obţină o rezolvare, în ceea ce priveşte numirea în funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei a lui Teodoroiu, direct cu preşedintele Traian Băsescu, marţi, la Cotroceni.

Mai mulţi lideri ai PSD se vor întâlni, marţi, la Palatul Cotroceni, cu şeful statului, pentru a discuta aspecte legate de justiţie, susţin sursele citate.

Conform aceloraşi surse, liderii PSD au decis să nu schimbe nominalizarea lui Teodoroiu pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Sursele citate au afirmat că preşedintele PSD ar fi arătat, în BPN, că, dacă Maia Teodoroiu nu va fi numită nici după discuţia cu Băsescu, ar fi dispus să solicite demisia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Tergiversarea numirii ca secretar de stat a lui Teodoroiu a fost de mai multe ori reproşată de liderii PSD premierului Emil Boc.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, preşedintele Traian Băsescu nu are anunţat un program oficial pentru marţi.

Citeşte şi:

Propunerea PSD pentru secretar de stat în MJ: Maia Teodoriu

Geoană, nemulţumit că propunerile PSD pentru secretari de stat sunt amânate

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici