- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană, în plen: PSD va vota împotriva bugetului, ne vom susţine amendamentele
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, în plenul reunit convocat pentru dezbaterea bugetului pentru 2010, că formaţiunea sa va vota împotriva acestui act normativ, întrucât este prost-construit, pro-criză, el precizând că social-democraţii îşi vor susţine amendamentele.
Geoană, în plen: PSD va vota împotriva bugetului, ne vom susţine amendamentele (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Geoană a precizat că proiectul de buget prezentat Parlamentului repetă greşelile din 2009, fiind "afon" la solicitările mediului economic şi "insensibil" la "strigătele sociale" ale românilor.
Liderul PSD a apreciat că bugetul este construit într-o manieră pasivă, întrucât nu utilizează niciunul dintre motoarele economice, cum ar fi scăderea fiscalităţii, stimularea investiţiilor, a consumului sau a exporturilor.
Geoană a spus că, din punctul de vedere al PSD, bugetul prezentat este unul pro-criză, fiind prost construit, întrucât nu respectă bugetarea multianuală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
El a apreciat că bugetul pe 2010 nu este construit pe politici publice, ci pe persoane şi pe miniştri, întrucât recompensează pe cei mai "iuţi de mână" în campania prezedenţială şi instituţiile publice fidele actualului şef de stat.
Liderul PSD a criticat bugetul pe 2010, considerând cu nu are viziune şi, din această cauză, nu are şanse să relanseze economia în anul în curs.
Geoană a subliniat că bugetul este unul antisocial, fiind de natură să scadă dramatic puterea de cumpărare a salariaţilor şi pensionarilor. El a arătat că Sănătatea nu are 6% din PIB, ci doar 4%, restul fiind venituri proprii, în timp ce fondurile ministerului Sănătăţii ajung până în luna august.
Liderul PSD a arătat că în bugetul pe 2010 nu există decât utopii, fiind unul care nu prezintă niciun fel de măsuri pentru crearea de locuri de muncă.
El a arătat că, în aceste circumstanţe, se va ajunge la un milion de şomeri, sectorul privat având un şomaj de 10%.
"Bugetul este pentru unii mumă, iar pentru alţiii ciumă", a spus Geoană, arătând că există sporuri şi prime pentru funcţionarii privilegiaţşi din sectorul public, în timp ce profesorii sunt nevoiţi să îşi reducă veniturile.
Geoană a arătat, totodată, că, din punctul de vedere al PSD, bugetul este prost construit, pro-criză, şi, în consecinţă, nu poate şi nu va fi votat.
El a arătat că parlamentarii PSD îşi vor susţine amendamentele şi vor vota împotriva bugetului, considerând că este o şansă irosită şi o condamnare în faţa crizei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO