Geoană: În toamnă vom avea prezenţă obligatorie în Senat, cu o anumită periodicitate, a premierului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat, marţi, că din sesiunea de toamnă va deveni obligatorie, potrivit Strategiei pentru îmbunătăţirea activităţii Senatului, prezenţa, "cu o anumită periodicitate", a premierului şi a "miniştrilor cheie" în Senat.

Urmărește
5 afișări

El a făcut aceste declaraţii la prezentarea bilanţului primei sesiuni parlamentare din acest an.

"Vom propune şi în toamnă vom introduce prezenţa obligatorie, într-o oră a Guvernului, cu o anumită periodicitate, a prim-ministrului şi a miniştrilor cheie din Cabinet, indiferent de culoarea politică a acestui cabinet", a spus Geoană.

El a arătat că strategia de creştere a eficienţei acestei Camere include menţiuni cu privire la relaţia cu Executivul, "indiferent de numele guvernului şi de majoritatea momentului".

Preşedintele Senatului a criticat "disproporţia" actuală între ordonanţele sau proiectele de lege adoptate de această Cameră şi iniţiativele legislative ale senatorilor şi deputaţilor care sunt votatate.

"Doresc să îmi exprim speranţa că această disproporţie între legile pe care le primim şi le aprobăm provenite de la Guvern - într-un contrast puternic cu cele pe care le aprobăm din propriile noastre iniţiative legislative, ale senatorilor şi ale deputaţilor - din sesiunea viitoare (...) să se schimbe", a spus Geoană.

Preşedintele Senatului a apreciat că nu este "util şi sănătos", inclusiv pentru actuala majoritate, de a dezbate "dominant" ordonanţe de urgenţă şi propuneri ale Guvernului.

"Vă încurajez să legiferăm mai mult şi mai bine", le-a spus el senatorilor.

Mircea Geoană a propus Senatului schimbarea radicală a modului în care această Cameră legislativă se exprimă în raport cu instituţiile pe care le controlează, le monitorizează şi se află în supravegherea sau în directa îndrumare a Senatului.

"Vremea în care aprobam în plenul reunit programe de activitate, de la BNR la Curtea de Conturi, de la CNA la CNSAS, de la ANI la orice altă instituţie, după doi, trei sau patru ani de zile trebuie să înceteze şi va trebui să modificăm legislaţia în care formalismul modului în care Parlamentul şi Senatul monitorizează aceste instituţii să înceteze pentru anii care vin", a fost de părere Geoană.

"Dacă dorim, într-adevăr, să ne achităm de obligaţiile noastre constituţionale şi democratice, Senatul şi Parlamentul României trebuie să îşi arate cu adevărat forţa şi capacitatea de a monitoriza corect, transparent, frecvent şi nu formal activitatea instituţiilor aflate sub coordonarea noastră", a subliniat acesta.

Pe de altă parte, el a menţionat că, în sesiunea care va începe în toamnă, întrebările şi interpelările, de multe ori "Cenuşăreasa" activităţii Senatului, vor fi "pe un alt palier de vizibilitate", urmând să fie propusă inclusiv televizarea acestora.

"Am reuşit sub acestă cupolă, indiferent de culoarea politică, de patima politică, indiferent de temele discutate să păstrăm un element de decenţă, de civilitate şi de colegialitate în munca noastră", a subliniat preşedintele Senatului.

Potrivit lui Mircea Geaonă, Senatul încheie o sesiune parlamentară extrem de densă, în care "disputa politică a făcut prima pagină a ziarelor şi a comentariilor publice".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici