Geoană le-a cerut miniştrilor PSD să îşi alcătuiască liste de priorităţi
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a cerut, luni, miniştrilor formaţiunii, să îşi alcătuiască fiecare o listă de priorităţi şi obiective, în exercitatea mandatului, precizând că actuala guvernare nu este una pentru criză, ci pe patru ani, cu paşi concreţi, care trebuie urmaţi.
Geoană le-a cerut miniştrilor PSD să îşi alcătuiască liste de priorităţi (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a cerut, luni, miniştrilor formaţiunii, să îşi alcătuiască fiecare o listă de priorităţi şi obiective, în exercitatea mandatului, precizând că actuala guvernare nu este una pentru criză, ci pe patru ani, cu paşi concreţi, care trebuie urmaţi.
Liderul PSD a făcut aceste recomandări la începutul întâlnirii conducerii PSD cu miniştrii formaţiunii, reuniune ce se desfăşoară la Palatul Parlamentului şi care a succedat şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.
Mircea Geoană a arătat că face această sugestie către miniştrii PSD pentru ca aceştia să ştie în mod clar ce priorităţi şi obiective îşi propun în cei patru ani de mandat ai Guvernului Boc.
Preşedintele PSD a numit aceste liste de priorităţi "to do list", pe model anglo-saxon, el precizând că acest lucru reprezintă o metodă eficientă de management, în condiţii de criză.
"Rog ca împreună cu vicepremierul Dan Nica să vă stabiliţi o listă de priorităţi, şi dacă vreţi, puţin anglo-saxonism – to do list – prin care să putem să facem priorităţi, etape, resurse, obiective în exercitarea mandatului dumneavoastră", a arătat Geoană, în discursul susţinut în deschiderea întâlnirii dintre conducerea partidului şi miniştri şi secretarii de stat ai PSD.
Liderul PSD a precizat că această procedură este cunoscută din vremea guvernării PSD.
"Este o metodă eficientă de management în condiţii de criză. Este vorba de lista acţiunilor, a resurselor, a calendarului şi a dimensiunii inclusiv legislative pe care o aşteptaţi din partea Parlamentului pentru a îndeplini mandatul pe care l-aţi primit. Acest lucru trebuie să respecte programul de guvernare aprobat în Parlamerntu, elemente din oferta politică a PSD şi propriile iniţiative şi priorităţi", a subliniat Geoană.
Liderul PSD a arătat că o altă metodă practicată în toate administraţiiole moderne ale lumii civilizate este reprezentată de tabela de costuri. "Ştim câţi bani băgăm în buget dar statul român nu au fost încă capabil să definească şi eficacitatea cu care se cheltuieşte banul public. Este o risipă infernală a banului public în România", a spus Geoană.
El le-a mai transmis miniştrilor şi secretarilor de stat ai PSD că sunt oameni politici, nu funcţionari, birocraţi sau tehnocraţi şi a solicitat ca o astfel de întâlnire să aibă loc lunar, pe viitor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear
-
astăzi, 14:28