Geoană: Mergem înainte cu Guvernul PSD-PDL

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, după întâlnirea PDL-PSD, că se doreşte rămânerea în calendarul anunţat şi că marţi va avea loc o nouă întânire între cele două formaţiuni pentru stabilirea structurii guvernului, discuţiile privind programului de guvernare fiind "practic finalizate".

Urmărește
266 afișări
Imaginea articolului Geoană: Mergem înainte cu Guvernul PSD-PDL

Geoană: Mergem înainte cu Guvernul PSD-PDL

Întrebat în legătură cu decizia lui Theodor Stolojan de a-şi depune mandatul de premier şi cu modul în care PDL-PSD va depăşi acest obstacol, Mircea Geoană a apreciat că a fost vorba despre "o primă încercare a Parteneriatului pentru România", semnat duminică, o probă care a fost "tratată cu seriozitate".

"Vrem un Guvern cât mai repede" , a spus Mircea Geoană

El a spus că în cadrul întâlnirii cu liderii PDL s-au discutat şi motivele care au stat la baza deciziei lui Theodor Stolojan, dar şi despre structura viitorului Guvern.

"Mâine dimineaţă (marţi - n.r.) vom finaliza structura. Discuţiile sunt practic finalizate pe programul de guvernare. Ne vom întâlni mâine dimineaţă pentru a stabili structura Guvernului", a precizat Geoană.

"Vrem să rămânem în calendarul anunţat", a mai spus Geoană referindu-se la formarea noului Guvern PDL-PSD, despre care a precizat că doreşte să fie gata până în 22 decembrie.

Mircea Geoană a insistat asupra seriozităţii celor doi parteneri care au semnat Parteneriatul pentru România şi a hotărârii acestora de a respecta cu seriozitate angajamentele asumate .

"Orice comentarii, orice speculaţii cu privire la parteneriatul nostru sunt simple speculaţii (...) A fost, dacă vreţi, şi o dovadă a seriozităţii şi responsabilităţii noastre", a spus Geoană.

Întrebat în legătură cu motivele care l-au determinat pe Theodor Stolojan să îşi depună mandatul, Geoană a spus că este vorba despre "o chestiune discutată de colegii de la PDL în forul lor interior".

"Am fost şi noi informaţi", a adăugat el.

"Mergem înainte cu Guvernul PSD-PDL, PDL-PSD stabilit ieri seară", a spus Geoană, care a adăugat că în cadrul discuţiei cu liderii PDL s-a făcut de asemenea o analiză a situaţiei politice create ca urmare a deciziei lui Theodor Stolojan.

Surse din conducerea PDL au declarat pentru cotidianul.ro că Stolojan se hotărâse să renunţe la mandatul de premier încă de duminică seară, însă această decizie nu a fost cunoscută de PSD decât luni dimineaţă.

Conform cotidianul.ro, liderii PSD i-ar fi spus lui Mircea Geoană că ar trebui să-i comunice preşedintelui Băsescu că nu sunt de acord cu numirea lui Emil Boc ca premier.

"L-am vrut pe Stolojan, acuma noi nu mai vrem pe altul", ar fi spus Viorel Hrebenciuc în cadrul şedinţei, potrivit sursei citate.

Citeşte şi:

Emil Boc: Vom avea guvern până pe 22 decembrie

Boc, desemnat premier de Băsescu

Stolojan renunţă la nominalizarea pentru funcţia de premier

Social-democraţii se consideră păcăliţi şi iau în calcul ruperea coaliţiei cu PDL - surse

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici