Geoană nu are voie şase luni să facă declaraţii în dezacord cu linia partidului

Publicat: 16 08. 2010, 14:05
Actualizat: 07 11. 2012, 09:59

Conform surselor citate, conducerea PSD a decis să îi impună un moratoriu lui Geoană, prin care să i se interzică acestuia să mai facă declaraţii despre deciziile partidului. Mircea Geoană rămâne membru al PSD.

Surse din conducerea PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că propunerea a fost făcută de preşedintele Victor Ponta.

Decizia a fost luată în şedinţa BPN al PSD de luni, la care a fost prezent şi Mircea Geoană.

În aceeaşi şedinţă, membrii BPN au aprobat în unanimitate păstrarea funcţiei de preşedinte al Senatului pentru Mircea Geoană.