- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: Nu crapă nici FMI, nici CE dacă se amână câteva zile asumarea răspunderii pe unele legi
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, joi seară, după o discuţie cu liderii FSLI şi Cartel Alfa, că "nu e niciun capăt de ţară" dacă asumarea răspunderii Guvernului pe una sau pe două din cele trei legi va fi amânată câteva zile, pentru discuţii suplimentare cu partenerii sociali.
Geoană: Nu crapă nici FMI, nici CE dacă se amână câteva zile asumarea răspunderii pe unele legi (Imagine: Mediafax Foto)
Geoană a afirmat, în urma discuţiilor cu cele două blocuri sindicale, că va propune atât Guvernului, cât şi coaliţiei, realizarea unei noi runde de negocieri cu partenerii sociali, pe marginea celor trei legi pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea, în care să fie discutate atât amendamentele depuse de parlamentari, cât şi cele formulate de sindicate.
Liderul PSD a apreciat că principala revendicare a sindicaliştilor la eventuala renegociere cu Guvernul, care să preceadă şedinţa Executivului de finalizare a textelor celor trei legi, va fi tocmai existenţa "unui răgaz suplimentar" pentru "finisarea" unor aspecte din cele trei legi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Geoană a îndemnat Guvernul să fie receptiv la revendicările sindicaliştilor, afirmând că România are nevoie de stabilitate socială şi trebuie să evite "turbulenţele".
"Dacă există rigiditate în răspunsul Guvernului, este posibil ca săptămâna viitoare să avem începutul unor mişcări sociale", a avertizat el, sfătuind Executivul să accepte încă o rundă de negocieri cu sindicatele, cu argumentul că "diavolul se ascunde în micile detalii" ale textelor celor trei legi.
"Dacă în cursul zilei de sâmbătă, după o nouă discuţie cu partenerii sociali, se ajunge la concluzia că este nevoie de un răgaz suplimentar de câteva zile, pentru una sau mai multe legi, nu cred că este un obstacol de netrecut", a adăugat el.
Întrebat dacă PSD susţine sau nu o posibilă amânare a asumării răspunderii Guvernului în Parlament, Geoană a spus: "Sper să se rezolve în acest weekend, să se ajungă la un compromis rezonabil. Dar, dacă apare nevoia unei discuţii mai prelungite, nu trebuie să fie un capăt de ţară, nu trebuie să fie în joc orgoliul nimănui. Nu crapă nici România, nu crapă nici FMI, nu crapă nici Comisia Europeană dacă avem o discuţie mai prelungită pentru a obţine un dialog cu partenerii sociali".
Birourile Permanente reunite ale Camerelor Parlamentului au aprobat, luni, data de 15 septembrie pentru ca prim-ministrul Emil Boc să vină în Parlament pentru asumarea răspunderii pentru proiectele de lege privind educaţia, salarizarea unitară şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.
Liderul FSLI, Aurel Cornea, a anunţat, joi, că bugetarii vor picheta sediului Parlamentului în 15 septembrie şi vor face o grevă generală de o zi, în 5 octombrie, refuzând apoi să se implice în organizarea alegerilor prezidenţiale, nemulţumiţi de forma proiectului legii unice de salarizare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.