Geoană nu-i va impune lui Iohannis niciun ministru

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la ProTV, că i-a cerut lui Klaus Iohannis să-şi aleagă 15 miniştri, în selectarea cărora nu se va implica, precizand însă că, în partea de program economic, are o "viziune" mai coerentă cu privire la lupta împotriva crizei.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Geoană nu-i va impune lui Iohannis niciun ministru

Geoană nu-i va impune lui Iohannis niciun ministru (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Voi lucra personal şi am să-l ajut pe domnul Iohannis. Nu am să-i impun niciun ministru. Am vorbit cu el la telefon şi i-am zis: domnule primar, veniţi în faţa ţării nu doar cu un program de guvernare, veniţi săptămâna viitoare cu 15 miniştri. Alegeţi pe cine vreţi. Nu mă implic politic să îi selectez eu. Dar în partea de program economic îndrăznesc să spun că, în acest moment, avem şi am o viziune mai coerentă cu privire la lupta împotriva crizei", a spus Geoană, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

El a adăugat că, în calitate de preşedinte al Senatului, va programa cât mai rapid o şedinţă a Parlamentului, astfel încât premierul desemnat, Lucian Croitoru, şeful statului Traian Băsescu şi premierul în exerciţiu, Emil Boc, să "verifice" dacă au sau nu au majoritate parlamentară.

Geoană a susţinut, totodată, că Lucian Croitoru ete un "pion de sacrificiu", Traian Băsescu ştiind, încă în momentul desemnării acestuia, că nu va trece în Parlament.

El a adăugat că Lucian Croitoru este "băiatul lui Băsescu", acesta fiind desemnat de PDL pentru funcţia de viceguvernator al BNR.

"Croitoru este un surogat de independent, este un om al lui Băsescu", a adăugat Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici