Geoană: Nu l-aş vota pe Băsescu pentru că are privirea întoarsă spre trecut
This browser does not support the video element.
Întrebat de moderator care ar fi motivele pentru care nu l-ar vota pe Traian Băsescu, Mircea Geoană a spus că printre acestea se regăseşte faptul că actualul preşedinte a fost o sursă permanentă de scandal şi dezbinare şi acela că a eşuat în toate promisiunile făcute în urmă cu cinci ani.
„Şi-a trădat toţi partenerii, aliaţii şi prietenii. În orice guvernare şi alianţă s-a aflat, şi-a înjunghiat partenerii pe la spate. Un om care nu are cuvânt şi care îşi trădează alianţele şi prietenii nu poate fi conducătorul acestei ţări”, a adăugat el.
Geoană i-a mai reproşat actualului preşedinte că în cei cinci ani de mandat nu s-a ridicat nicio clipă deasupra interesului propriu şi al celui de partid.
„Traian Băsescu are privirea întoarsă spre trecut, inventează adversari din trecut, se luptă cu fantomele trecutului. Eu sunt un om al viitorului”, a mai spus Geoană.