Băsescu: Nu l-aş vota pe Geoană pentru că este slab şi pentru că este nesincer – VIDEO

Publicat: 03 12. 2009, 19:41
Actualizat: 07 11. 2012, 00:20

Băsescu a menţionat că Geoană este slab şi are nevoie pentru a se menţine în fruntea partidului său de oameni ca Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc. Băsescu i-a reproşat lui Geoană că nu l-a adus la dezbatere pe Vanghelie pentru că i-ar fi ruşine de acesta.

„Văd că pe doamna Udrea aţi împins-o mai în spate”, a replicat Geoană, la care Băsescu a răspuns: „Doamna Udrea este un politician care îşi asumă ce este”.

„Un om care nu este pe picioarele lui nu poate fi partenerul românilor, nu opoate lupta împotriva rechinilor din economia românească”, a spus Băsescu.

El a adăugat, de asemenea, că Geoană nu este sincer, dând ca exemplu faptul că liderul PSD s-a pronunţat, în rumă cu câteva luni, împotriva cotei unice, iar în prezent a semnat un document cu Crin Antonescu care prevede menţionerea acestui sistem de impozitare.

Băsescu a spus că Geoană nu-şi respectă principiile şi este precum un cameleon „care se adaptează după cum bate vântul”.

Vezi aici video