- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.04.2014, 12:10)
- Catalina Mihai
Geoană: Obiectivul Rusiei - a nu permite Ucrainei, Moldovei şi Georgiei să vină spre UE şi NATO
Anexarea întregii Ucraine prin forţă militară reprezintă un risc pentru Rusia, a declarat, miercuri, senatorul PSD Mircea Geoană, apreciind că obiectivul Moscovei este de a nu permite Kievului, R. Moldova şi Georgiei să vină "cu arme şi bagaje" spre UE şi NATO.
Urmărește
372 afișări
Geoană: Obiectivul Rusiei - a nu permite Ucrainei, Moldovei şi Georgiei să vină spre UE şi NATO (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)
Potrivit senatorului Mircea Geoană, Federaţia Rusă încearcă să creeze dificultăţi de natură politică şi strategică Ucrainei, urmărind două obiective. "Un prim obiectiv este crearea unei stări de spirit şi a unei situaţii în publicul ucrainean, indiferent de opţiunea acestora către Est sau către Vest, care să conducă la federalizarea sau confederalizarea Ucrainei. Este obiectivul strategic pe care Rusia îl are în Ucraina şi-n Republica Moldova, acela de a crea o situaţie în care prin arhitectură constituţională, partea prooccidentală a Ucrainei, respectiv a Moldovei să nu poată să ia o decizie dramatică de a se alătura UE sau NATO", a declarat Geoană, la RFI.
Acesta a mai precizat că un al doilea obiectiv constă în încercarea de amânare a alegerilor prezidenţiale, întrucât Rusia şi partea prorusă din Ucraina "nu au încă un candidat pe măsura celui care pare să se îndrepte către o victorie". Totodată, Kremlinul caută "o poziţie cât mai puternică" în cadrul negocierilor care încep, joi, la Geneva între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Referitor la aceste negocieri, Mircea Geoană nu se aşteaptă la "la lucruri spectaculoase", întrucât este "destul de transparent" ceea ce urmăreşte preşedintele rus, Vladimir Putin. "Este clar că tema federalizării Ucrainei este scopul politic principal al Federaţiei Ruse. Pentru asta folosesc tot arsenalul de instrumente de presiune militare, cvasimilitare, economice, gen gazul natural, tot ce înseamnă actorii politici interni, care sunt pro-Moscova în Ucraina, probabil că şi-n Republica Moldova", a explicat Înaltul Reprezentant al Guvernului pentru proiecte economice strategice şi de diplomaţie publică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În opinia sa, pentru Rusia anexarea întregii Ucraine este un risc, astfel că Moscova urmăreşte ca Ucraina, R. Moldova şi Georgia să nu vină "cu arme şi bagaje" spre UE şi NATO.
"Rusia nu poate să anexeze întreaga Ucraină prin forţă militară, este un risc şi pentru Federaţia Rusă de a merge agresiv mult mai departe. Digeră Crimeea şi încearcă să comute la următorul obiectiv strategic, acela de a nu permite acestei zone tampon vitale pentru interesele Rusiei - Ucraina, Moldova, Georgia - să vină cu arme şi bagaje, cu acte-n regulă, cum se spune, către Europa sau către NATO. Aceasta este miza acestei perioade", a declarat Mircea Geoană.
Reuniunea reprezentanţilor Statelor Unite, Rusiei, Uniunii Europene şi Ucrainei pe tema crizei ucrainene va avea loc la 17 aprilie, la Geneva, a anunţat, vineri, Departamentul de Stat american, conform AFP.
"Secretarul de Stat, John Kerry, se va deplasa la Geneva pentru a continua eforturile în vederea detensionării situaţiei din Ucraina şi pentru găsirea unei soluţii diplomatice", a comunicat Departamentul de Stat american.
Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a confirmat participarea la reuniune, la fel şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Deşciţa.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe