Prima pagină » Politic » Geoană: E înţelept să nu-l comentez pe Iliescu, pentru că respect moratoriul

Geoană: E înţelept să nu-l comentez pe Iliescu, pentru că respect moratoriul

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că i se pare "înţelept" să nu comenteze părerile critice ale senatorului Ion Iliescu, având în vedere moratoriul instituit pentru acesta, care va fi respectat de către oamenii de "onoare" ai partidului, până la expirarea valabilităţii acestuia.
Geoană: E înţelept să nu-l comentez pe Iliescu, pentru că respect moratoriul
19 oct. 2007, 20:32, Politic

“Discuţia a fost grea pentru că nu este vorba de oricine, ci este vorba de cineva care a reprezentat ceva în acest partid şi în această ţară. Dacă era vorba de oricare alt membru al partidului nostru, discuţiile probabil că se terminau înainte să înceapă. Şi atunci am luat o decizie pa care o consider în continuare înţeleaptă, aceea de a spune, până la alegerile pentru Parlamentul European, unde miza este să demonstrăm că PSD are forţa şi atracţia electorală care să ne permită ca la anul să fim numărul unu în România, nu vrem să comentăm şi că moratoriul acesta este un moratoriu pe care noi ni l-am impus şi-l vom respecta în continuare, pentru că suntem oameni de onoare. Ce declaraţii face domnia sa, este evident, cu toţii le auzim, cu toţii le înregistrăm, dar pentru că respectăm cuvântul şi votul dat la Braşov, nu le comentăm”, a declarat preşedintele PSD., citat de corespondentul MEDIAFAX.

Geoană mai spune că în partidul pe care îl conduce are nevoie de unitate pentru a face faţă momentelor grele.

‘’Nu vă ascund că la Braşov am avut o întâlnire dificilă. N-are rost să ne ascundem. Pentru că pe de o parte trebuie să ţinem cont de nevoia de unitate a partidului şi de acţiune politică solidară, pentru că un partid degeaba are 30% din parlamentari, dacă nu este capabil în momente grele să acţioneze ca un monolit’’, a mai spus preşedintele PSD.