Geoană: PSD este dispus să participe la formarea unui guvern

Publicat: 27 08. 2007, 11:47
Actualizat: 05 11. 2012, 16:10

Geoană şi-a început discursul la Comitetul Executiv argumentând decizia liderilor social-democraţi de a iniţia, la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, o moţiune de cenzură.

El a amintit că, în aprilie, când PSD a cauţionat în Parlament noua formulă a Cabinetului Tăriceanu, din care fusese exclus PD, social-democraţii au condiţionat sprijinul lor de îndeplinirea unor obiective.

„Introducerea moţiunii de cenzură înseamnă eşecul Guvernului (…) de a găsi răspunsuri la principalele probleme ale populaţiei”, a adăugat el.

Totodată, Geoană le-a solicitat membrilor CEx să acorde un mandat liderilor partidului în vederea iniţierii de consultări şi negocieri politice cu celelalte formaţiuni parlamentare şi cu preşedintele Traian Băsescu în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare care să propună un program de guvernare şi un candidat la funcţia de prim-ministru.

Liderul PSD a declarat că social-democraţii sunt dispuşi să participe la formarea unui nou guvern şi că îşi vor acorda sprijinul doar pentru un Executiv care să pună în practică priorităţile sociale ale României.