- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: PSD nu exclude nici un fel de colaborare după 30 noiembrie
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu exclude nici un fel de colaborare după 30 noimebrie, inclusiv cu PDL, el precizând însă că PSD va iniţia negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare mai întâi cu partidele mici.
Geoană: PSD nu exclude nici un fel de colaborare după 30 noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)
Întrebat dacă exclude o colaborare cu PDL pentru formarea unei majorităţi parlamentare după 30 noiembrie, Geoană a precizat: "Nu exclud niciun fel de colaborare după 30 noiembrie, dar vom începe într-o logică firească a conversaţiei, cu partidele mai mici. Nimic nu este de exclus după 30 noiembrie", a subliniat Geoană.
El a arătat că există o preferinţă a PSD de a forma un guvern monocolor cu sprijin în Parlament, chiar în condiţiile în care PSD ar obţine, în urma alegerilor, majoritatea parlamentară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Geoană a spus că în seara de 30 noiembrie, BPN al PSD va face o analiză a scorului şi va lansa o invitaţie de creare de majoritate, în jurul PSD, către partidele parlamentare.
Întrebat care va fi prima formaţiune politică parlamentară căreia PSD îi va înainta invitaţia de a crea o majoritate în Legislativ, Geoană a răspuns: "Nu ştiu. Vom vedea în seara respectivă, funcţie de scor. Vom intra în discuţii cu celelalte partide, cu cele mai mici, cu cele mai mari".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Realitatea TV, că, în viitorul guvern vor fi minim două partide. Unul dintre moderatori a apreciat, în acest context, că unul dintre cele două partide va trebui, în acea situaţie, să renunţe la funcţia de premier, în condiţiile în care, în prezent, cele mai importante trei partide şi-au desemnat candidaţi pentru acest post. Preşedintele a răspuns: "Da, avem această înţelepciune".
Şeful statului a declarat, de asemenea, că nu el se va ocupa de alcătuirea unei majorităţi după alegeri, ci acela desemnat premier.
"Mi-aş dori un guvern de 60-65-70 la sută", a mai spus Băsescu, susţinând totodată că "orice este sub 50 la sută nu este legitim pentru democraţie" şi că nu exclude "o mare coaliţie".
Preşedintele a mai apreciat că, în perioade de criză economică, se aplică mai degrabă măsuri de dreapta decât de stânga, fiind necesare reduceri ale cheltuielilor bugetare. La intervenţia unuia dintre moderatori, Băsescu a admis că nu crede în premieri de stânga în perioade de criză economică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO