- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană referindu-se la Oprescu: A acoperi urmele lui Videanu nu este o soluţie pentru campanie
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Bistriţa, că Sorin Oprescu, înainte de a fi candidat la Preşedinţie, este primar general al Capitalei, iar "a acoperi urmele domnului Videanu nu reprezintă o soluţie pentru campania pentru prezidenţiale".
Geoană referindu-se la Oprescu: A acoperi urmele lui Videanu nu este o soluţie pentru campanie (Imagine: Mediafax Foto/Bogdan Stamatin)
Mircea Geoană a răspuns, într-o conferinţă de presă, întrebării unui jurnalist care a vrut să ştie cum comentează liderul PSD afirmaţiile lui Sorin Oprescu, care a spus că se aşteaptă să fie atacat de "clica lui Geoană".
"Înainte de a fi candidat la alegerile prezidenţiale, domnul Oprescu este primar general al Capitalei, o Primărie Generală în care funcţionează într-o majoritate cu cei de la PDL, o Primărie Generală în care, de mulţi ani, de când se perindă mulţi la conducerea instituţiei, nu apare nicio informaţie despre scurgerile imense de resurse ale celui mare buget din România după bugetul de stat", a spus preşedintele PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mii de protestatari formează un lanț uman în Georgia înaintea schimbării de putere. Salome Zourabichvili refuză demisia
-
Telegram blochează accesul la canalele media de stat din Rusia în mai multe ţări din UE
-
Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
"Eu sper ca, dincolo de afirmaţiile de campanie, evident, şi dincolo de faptul că este într-o perioadă de concediu fără plată, primarul general al Capitalei are obligaţia de a se apleca şi asupra problemelor bucureştenilor şi acolo sunt multe răspunsuri care trebuie să fie aflate. Nu cred că a acoperi urmele domnului Videanu reprezintă o soluţie pentru campania prezidenţială", a declarat Geoană.
Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, reacţionând la afirmaţiile liderului PDL Vasile Blaga, că atacurile la adresa sa sunt gândite "în logica partidelor", precizând că se aşteaptă la atacuri similare şi din partea "clicii" lui Mircea Geoană.
El a acuzat faptul că "toţi" gândesc în "logica partidelor", formaţiuni din care el nu face parte, întrucât este independent.
"Gândiţi cu toţii în logica partidelor. Ei bine, eu nu fac parte din partidele voastre. Eu sunt independent. Voi sunteti cei dependenţi. Dacă vă doare atât de tare, voi repeta: România are nevoie de un independent preşedinte, pentru că doar aşa putem sa oprim jaful şi să readucem normalitatea în ţară", a adăugat Oprescu.
"Mă aştept şi la atacuri din partea clicii lui Geoană, care oricum nu reprezintă nici electoratul PSD, nici electoratul de stânga", a conchis Oprescu.
Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, după ce primarul Capitalei a afirmat că Traian Băsescu a lăsat pe mâna structurilor mafiote drumul României, că Sorin Oprescu a fost şi este parte a sistemului mafiot condus de Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO