- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană regretă gestul "pripit" al lui Ioan Rus
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că a avut o discuţie cu Ioan Rus şi că regretă gestul "pripit" al acestuia de a demisiona din fruntea filialei clujene, dar că acesta rămâne un membru important al conducerii centrale a partidului.
Geoană regretă gestul "pripit" al lui Ioan Rus
„Cred că s-a pripit, dar este un gest pe care l-a decis împreună cu colegii de la Cluj şi el trebuie respectat şi dus la îndeplinire”, a mai declarat liderul PSD, arătând că Ioan Rus, la nivel central, va rămâne acelaşi „jucător de bază în conducerea partidului”.
Mircea Geoană a declarat că decizia lui Ioan Rus a fost rezultatul analizei proprii pe care filiala din Cluj a făcut-o şi este o decizie care trebuie respectată.
„Sunt convins că implicarea sa, ca şi vicepreşedinte la nivel naţional, de coordonare a unei zone importante din Transilvania, va rămâne un element de sprijin pentru echipa de conducere la nivel naţional”, a adăugat liderul PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Mircea Geoană a spus că era la curent cu decizia lui Ioan Rus şi că a încercat să îl convingă să nu facă acest gest.
Preşedintele PSD a mai spus că decizia lui Rus a avut la bază şi unele „motive personale”, pentru că a avut o perioadă mai dificilă la nivel personal, a fost şi "o boală foarte grea şi lungă care l-a afectat”.
„Cred că este bine că, din acest punct de vedere, va putea să îşi dedice mai mult timp şi energie funcţiei de la nivel naţional”, a mai spus Geoană.
Referitor la rezultatele interne ale organizaţiilor, Mircea Geoană a spus că „este libertatea oricărei organizaţii de a-şi face propria evaluare după rezultatele de la europarlamentare", declarându-se convins că filiala Cluj va găsi cea mai bună soluţie pentru asigurarea conducerii judeţene a PSD.
Întrebat dacă are garanţia că Ioan Rus va rămâne membru al conducerii PSD şi că nu va demisiona şi din această funcţie, Mircea Geoană a spus că este convins de acest lucru, precizând că „este vorba de un gest de autoevaluare”.
Întrebat dacă ar avea ceva să îi reproşeze lui Rus, Geoană a spus: „Nu, este un coleg bun şi noi am avut partea noastră de discuţie cu privire la întocmirea listei pentru PE. Ioan Rus rămâne un politician extrem de valoros”.
Geoană a menţionat că acest proces de evaluare a rezultatelor euroalegerilor, la nivel naţional, a luat sfârşit în acest week-end, şi fiecare organizaţie are obligaţia de a prezenta propuneri către conducerea partidului.
„Am decis ca acest lucru să continue până la 15 ianuarie, pentru că este un lucru complex, profund, urmând ca imediat după aceea să ne pregătim pentru locale şi să găsim candidaţii cei mai buni pentru aceste alegeri din 2008”, a spus Geoană.
Preşedintele organizaţiei judeţene Cluj a PSD, Ioan Rus, a demisionat, luni, din funcţie, demisia sa fiind deja trimisă preşedintelui partidului, Mircea Geoană.
Potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, de PSD Cluj, în care nu sunt arătate motivele demisiei lui Ioan Rus, acesta a declarat în cadrul şedinţei BPJ Cluj că va continua să îşi exercite atribuţiile care îi revin în calitate de vicepreşedinte al PSD pentru Regiunea Nord-Vest, pentru a încerca o mai bună coordonare a activităţii partidului la nivel regional.
Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Ancuţa Adrudan, a declarat, luni, că un motiv al demisiei lui Rus din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Cluj este legat de rezultatele nesatisfăcătoare obţinute de filiala PSD Cluj la alegerile europarlamentare.
Deputatul Vasile Soporan va îndeplini funcţia de preşedinte interimar până la convocarea conferinţei pentru alegerea viitorului preşedinte al PSD Cluj.
Alegerile în cadrul PSD Cluj vor fi programate în luna ianuarie 2008 pentru desemnarea unui nou preşedinte.
Liderul PSD Mircea Geoană afirma, în urmă cu o săptămână, într-un interviu difuzat de BBC, că vicepreşedintele PSD Ioan Rus a obţinut „un scor foarte prost” la Cluj, la euroalegeri, dar a arătat că acest lucru a fost cauzat de o problemă de sănătate şi a precizat că nu trebuie să îşi dea demisia pentru acest rezultat.
„Dar mie să nu-mi spună cineva că PSD nu are în continuare nevoie de Ioan Rus, de la Cluj, chiar dacă a făcut un scor prost la Cluj”, a arătat Geoană.
Întrebat dacă Ioan Rus trebuie să demisioneze din cauza acestui rezultat slab, Geoană a arătat că nu este cazul şi a precizat că Rus a avut în ultimii doi ani o problemă de sănătate care l-a ţinut departe de munca politică şi a avut un randament foarte scăzut.
Geoană a arătat că îi vede în continuare pe Ioan Rus, pe Vasile Dâncu şi pe Vasile Puşcaş în PSD, apreciind că aceştia vor să fie în continuare în echipa PSD, sunt mai mult decât bineveniţi, fiind nişte oameni deosebiţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO