Geoană: Sincere condoleanţe şi un mesaj puternic de solidaritate poporului polonez
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a transmis, sâmbătă, " un mesaj sincer de condoleanţe poporului polonez şi familiilor demnitarilor dispăruţi" în tragedia aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski.

Geoană: Sincere condoleanţe şi un mesaj puternic de solidaritate poporului polonez (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)
"Vreau să transmit un mesaj sincer de condoleanţe poporului polonez şi familiilor demnitarilor dispăruţi, în frunte cu cea a preşedintelui Lech Kaczynski. Dispariţia Preşedintelui Poloniei, alături de o însemnată parte a elitei militare, politice şi economice a statului polonez, este o pierdere imensă, inclusiv pentru Uniunea Europeană şi mai ales pentru partenerii tradiţionali ai Poloniei, între care se numără şi România", spune Geoană în mesajul transmis omologului Bronislaw Komorowski, Mareşalul Seimului polonez.
Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anunţat autorităţile poloneze şi ruse.
Preşedintele Băsescu, premierul Emil Boc, preşedinta Camerei, Roberta Anastase, MAE român, lideri ai principalelor partide parlamentare şi-au exprimat regretele pentru această tragedie şi au transmis oficial condoleanţe familiei prezidenţiale şi statului polonez.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

