Geoană: Soarta PSD este să vină la guvernare după o criză creată de dreapta
"Un lung ciclu de creştere economică, de opt ani de zile, se încheie. Cifrele economice sunt pesimiste. Asta e soarta PSD, venim la guvernare după ce dreapta creează câte o criză. Şi în ’99 a fost la fel cu Convenţia şi cu PD, iată că şi acum, după patru ani ai Alianţei, este momentul unei schimbări mai profunde şi lucrurile arată că PSD va câştiga alegerile", a spus Geoană.
Potrivit acestuia, PSD are şi un plan de guvernare, care, printre altele, presupune protejarea persoanelor angajate sau neangajate care au peste 40 de ani.
"Planul de guvernare al PSD vine cu o propunere aplicată în ţările europene, inclusiv în Germania, în care pentru angajaţii de peste 40 de ani aflaţi în şomaj sau în slujbă, statul să intervină cu o reducere de taxă integrală pentru companiile care au angajaţi de peste 40 de ani sau angajează persoane de peste 40 de ani. Trebuie să găsim stimulente pentru firmele care angajează oameni tineri sub 25 de ani", a afirmat Geoană.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost, luni, la Timişoara, unde s-a întâlnit cu candidaţii la alegerile parlamentare şi a vizitat o societate din Timişoara care şi-a redus activitatea şi a anunţat două săptămâni de şomaj tehnic pentru 45 la sută din angajaţi.