- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană, supărat pe Sârbu, plecat în concediu, în timp ce reprezentanţii FMI erau în ţară
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a întrebat, luni, la şedinţa BPN, pe colegii săi ce ştiu despre ministrul Muncii, pentru că este plecat de câteva săptămâni în concediu, apoi i-a reproşat lui Marian Sârbu absenţa îndelungată în timp ce reprezentanţii FMI se aflau în ţară, scrie ziarul "Gândul".
Geoană, supărat pe Sârbu, plecat în concediu, în timp ce reprezentanţii FMI erau în ţară (Imagine: Mediafax Foto)
Conform cotidianului citat, la şedinţa de luni a conducerii partidului, Mircea Geoană ar fi dorit să se consulte cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, pe tema deciziei premierului Emil Boc de a-şi asuma răspunderea în Parlament pe legea unică a salarizării şi pe cea a sistemului de pensii.
Potrivit unor surse interne, citate de "Gândul", preşedintele PSD i-a întrebat pe liderii partidului dacă ştiu unde este Marian Sârbu şi dacă "totul e în regulă cu acesta", dacă "e sănătos şi OK" pentru că este plecat de câteva săptămâni în concediu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Unul dintre liderii social-democraţi i-ar fi spus că Marian Sârbu se află în continuare în vacanţă în Japonia, la Tokyo, scrie cotidianul.
Potrivit ziarului "Gândul", liderul social-democrat ar fi reuşit să dea de ministrul Muncii la telefon, reproşându-i că, "în timp ce, la Bucureşti, toată lumea se dă de ceasul morţii", reprezentanţii Fondul Monetar Internaţional aflându-se în ţară, el stă în vacanţă cu săptămânile.
Ministrul Marian Sârbu i-ar fi spus lui Mircea Geoană, potrivit surselor citate, că se va întoarce în ţară luni seară.
Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament, în 2 septembrie, pe legea salarizării unice, pe legea restructurării agenţiilor, legea privind cumulul pensie-salariu, precum şi pe legile educaţiei, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, premierul Emil Boc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO