Geoană susţine că Moldova are nevoie de dezvoltarea infrastructurii,care să aducă investiţii străine

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că Moldova are nevoie de o dezvoltare rapidă a infrastructurii, care să aducă în zonă investiţii străine, pentru a recupera decalajul faţă de celelalte regiuni ale României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Mircea Geoană a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la finalul dezbaterii «Devoltarea Moldovei: oportunităţi şi provocări», desfăşurată în aula Academiei Române din Iaşi, că Moldova poate recupera decalajul faţă de celelalte regiuni ale României dacă îşi dezvoltă infrastructura, astfel încât investitorii străini să ajungă mai uşor în nord-estul ţării.

"Dacă dezvoltăm infrastructura vor veni şi investiţiile străine. Exporturile spre piaţa răsăriteană de aici se vor face", a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului consideră că drumul expres Chişinău-Iaşi-Târgu Mureş ar trebui să devină o prioritate, susţinând că "banii pentru investiţie pot fi obţinuţi fără nicio problemă de la Uniunea Europeană, printr-un proiect transfrontalier".

Mircea Geoană a mai spus că este un avocat ai ideii ca Iaşiul să fie declarat după anul 2020 capitală culturală europeană, adăugând că pentru asta trebuie convins şi premierul Emil Boc, care "are un interes pentru Cluj".

"România a obţinut în 2007 ca acest titlu de capitală europeană să revină Sibiului, iar Transilvania, în ansamblu, a avut de câştigat. Este rândul să ducem proiectul către Moldova, iar Iaşiul să fie susţinut în acest demers. Trebuie să convingem şi Guvernul, pentru că Emil Boc are un interes pentru Cluj să obţină această nominalizare", a afirmat preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

La rândul său, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu există o viziune de dezvoltare a Moldovei, precizând că fiecare judeţ are propriile proiecte, pe care le susţine, pe diverse căi, la Bucureşti.

"E o ruptură din cauza orgoliilor partinice şi a ambiţiilor locale. Pentru dezvoltarea Moldovei, condiţia esenţială este în primul rând accesibilitatea către această zonă", a spus Nichita.

El a adăugat că prefecţii, şefii de consilii judeţene şi primarii reşedinţelor de judeţ din Moldova ar trebui să se adune la aceeaşi masă pentru a stabili ce proiecte trebuie susţinute.

Comitetul Naţional pentru Dezvoltare (CND), înfiinţat anul trecut, la iniţiativa lui Mircea Geoană, a organizat, vineri, la Iaşi, o dezbatere regională intitulată «Dezvoltarea Moldovei: oportunităţi şi provocări», la care au fost prezenţi parlamentari din regiunea Moldovei, oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici