Geoană: Susţinem uninominalul PSD supus referendumului de Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că social-democraţii susţin, în continuare, propriul proiect de lege privind introducerea votului uninominal, care face şi subiectul referendului naţional convocat de preşedintele Traian Băsescu.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Geoană: Susţinem uninominalul PSD supus referendumului de Băsescu

Geoană: Susţinem uninominalul PSD supus referendumului de Băsescu

Declaraţia liderului PSD a fost făcută după discursul premierul Călin Popescu Tăriceanu, prin care acesta anunţa asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului în ceea ce priveşte proiectul de lege privind introducerea votului uninominal, cu un singur tur de scrutin.

„PSD consideră că între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Tăriceanu continuă un război de imagine pe acest subiect. În ceea ce ne priveşte, vom susţine în continuare proiectul de lege al PSD, care face subiectul referendumului lansat de către preşedintele Traian Băsescu”, a subliniat Mircea Geoană.

El a arătat că decizia PSD de a nu iniţia o moţiune de cenzură în aceste circumstanţe rămâne neschimbată.

„În cele din urmă este important să existe măcar un proiect de lege care să poată să fie adoptat. E important să avem o măsură de siguranţă, în condiţiile în care nu vor fi nouă milioane de români care să participe şi să voteze la referendum în favoarea legii PSD”, a spus Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici