Video Geoană: Tăriceanu e un accident, Stolojan e instabil politic şi o propunere neserioasă

Geoană susţine că ambiţia sa este să fie un prim-ministru chiar şi mai bun decât Adrian Năstase, pe care îl consideră, din punct de vedere al competenţelor executive, printre cei mai buni oameni din România.

În ceea ce priveşte candidatura lui Adrian Năstase la Preşedinţie, liderul PSD spune că acesta are o anumită susţinere în baza partidului, dar că decizia în privinţa candidatului formaţiunii va fi luată de Congres, "undeva la începutul anului viitor".

Referindu-se la intenţia sa de a ocupa postul de premier, Mircea Geoană crede că această funcţie poate fi considerată o treaptă către cea de şef al statului, argumentând că, "în clipa în care ai mâncat şi pâinea de prim-minstru", poţi fi un preşedinte mai bun şi mai echilibrat.

În opinia liderului social-democrat, în mod cert PSD va fi principalul partid din orice fel de majoritate şi nu va accepta niciodată "să fie vioara a doua într-un guvern".

Întrebat despre locuinţa RA-APPS pe care o ocupă, liderul social-democrat afirmă că vrea să stea în casa sa, pentru că a stat "suficient de mult izmană pe călător".

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de preşedintele PSD, Mircea Geoană:

Reporter: De ce evitaţi un atac direct la Călin Popescu Tăriceanu şi vă limitaţi la criticarea PNL sau a Guvernului?

Mircea Geoană: Eu mă raportez critic la cei patru ani de guvernare de dreapta, aşa că pentru mine domnul Tăriceanu reprezintă primul-ministru din ultimii patru ani de zile, indiferent de formula de guvernare. Şi, în mod firesc, ne raportăm critic atât la PNL, cât şi la PDL, dar şi la UDMR-ul etern la guvernare în România.

Eu cred că relaţiile dintre oamenii politici într-o ţară democratică trebuie să fie civilizate, chiar dacă sunt reci, aşa cum este şi relaţia mea şi cu domnul Tăriceanu, şi cu domnul Stolojan. Cred că un tip de campanie în care să nu se împroaşte invective, dar să se vorbească cu argumente şi cu fapte despre ceea ce s-a guvernat, despre ceea ce s-a întâmplat în aceşti patru ani de zile sau despre ce vrem să facem noi în următorii patru ani de zile, este calea de urmat.

Domnul Tăriceanu, şi este convingerea mea profundă, reprezintă un accident. A ajuns absolut accidental să fie prim ministru în România, pe baza faimosului episod lacrimogen Băsescu-Stolojan. A fost o soluţie precară impusă de Traian Băsescu şi, printr-un complex de împrejurări pe care l-a fructificat uneori abil, a reuşit să supravieţuiască până la final de mandat. Dar este clar că sunt ultimele două luni în care domnul Tăriceanu mai poate să funcţioneze ca prim-ministru.

Este pur şi simplu un prim-ministru conjunctural, de aceea şi referirea mea la dânsul este mai degrabă legată de faptul că reprezintă şi personifică împreună cu domnul Băsescu, această putere de dreapta care guvernează România de patru ani.

Rep. : Domnul Tăriceanu spune despre dumneavoastră că faceţi o politică de tip Golden Blitz. Aşa este?

M.G.: Nu ştiu ce înseamnă politică de Golden Blitz. Poate domnul Băsescu să-l întrebe, că au fost colegi de alianţă împreună. Ceea ce pot să spun despre domnul Tăriceanu este că, din păcate ca şi mulţi dintre liderii liberali, reduc România la Bucureşti şi Bucureştiul la Primăverii şi la Cartierul Băneasa, cel nou construit. Deci, chiar dacă au fost împinşi de PSD să ia măsuri sociale, prin creşterea pensiilor sau subvenţii în agricultură sau creşterea procentului din PIB pentru educaţie sau sănătate, în sinea lor sunt tot nişte oameni care reprezintă vârful de lux al societăţii româneşti. Sunt oameni care niciodată nu au avut o experienţă într-un spital obişnuit, se operează la Viena sau în Franţa.

Deci acuza mea de fond la adresa lor este că reprezintă o ideologie depăşită. Neoliberalismul acesta agresiv pe care-l propovăduiesc, cu dispariţia statului din economie, nu mai este de actualitate de decenii în Europa şi în America.

În al doilea rând, reprezintă un grup extrem de restrâns de elite oligarhice şi de mare capital în România. Asta este opţiunea lor ideologică.

Eu reprezint un alt segment ideologic şi îl reprezint bine sau rău, cu succes mai mult sau mai puţin: publicul cel larg şi omul obişnuit din România. Asta e diferenţa fundamentală dintre noi şi dânşii şi, oricât de mult s-ar împăuna cu rezultate sociale, tot ce-a fost mai social în aceşti patru ani de guvernare a fost rezultatul presiunii PSD din Parlament.

Rep.: Dumneavoastră, în calitate de candidat la funcţia de premier, între ceilalţi doi candidaţi anunţaţi până acum, aţi făcut mai multe referiri critice la domnul Stolojan decât la domnul Tăriceanu...

M.G.: Campania de-abia începe. Aşteptaţi discursul de la Congres şi o să vă placă.

Rep.: Îl percepeţi pe domnul Stolojan ca fiind, judecând şi după ultimele sondaje, principalul dumneavoastră contracandidat?

M.G.: Eu îi văd pe amândoi ca pe foşti prim-miniştri ai României, pentru că domnul Tăriceanu nu mai are decât două luni de zile. Este complet nerealist şi utopic să crezi că un partid de pe locul trei va da prim-ministrul. Indiferent de scorul pe care îl va face PNL, mai bun sau mai puţin bun, este un partid de locul trei şi va rămâne un partid de locul trei.

Domnul Stolojan este un prim-ministru din secolul douăzeci, de la începutul tranziţiei româneşti, este din alt serial. Cu toată respectabilitatea pe care o are – şi nu am reproşuri de natură morală să-i fac – dar este un om despre care am crezut o perioadă de timp că este un tehnocrat de stânga, este un om care astăzi critică unde a lăudat ieri şi mâine poate să critice unde a lăudat astăzi.

Şi este un om profund instabil din punct de vedere politic. Pentru că acelaşi domn Stolojan, în anul 2000 – las la o parte episoadele de sprijin pentru domnul Iliescu – în paralel discuta cu domnul Stoica (Valeriu – n.r.) să accepte să fie candidat de preşedinte pentru liberali şi în acelaşi timp cu domnul Flutur, cu minipartidul pe care încerca să-l facă, venea la PSD-ul de atunci încercând să ni se alipească. După aceea a fost liberal adevărat. Acum este conservator popular. Deci, cineva care este atât de instabil din punct de vedere al preferinţelor în viaţă şi reperelor, fără devotament faţă de o cauză, faţă de o idee, faţă de o doctrină, cred că nu merită comentat prea mult.

Şi în orice caz, nu va fi prim-ministru chiar în varianta pe care nu mi-o doresc să ajungă să fie, pentru că este clar că este pur şi simplu un artificiu electoral din partea PDL. Pediştii vechi nu-l doresc, Traian Băsescu îl foloseşte încă o dată cum l-a mai folosit şi în anul 2004 şi este foarte greu să văd cum ar putea să ajungă prim-ministru domnul Stolojan, în condiţiile în care ar trebui să-l aibă şi pe Traian Băsescu şef, şi pe Emil Boc şef, şi pe Vasile Blaga, care va fi probabil şeful parlamentarilor din PDL în Parlamentul viitor.

Pur şi simplu este o propunere neserioasă din acest punct de vedere, pentru că nu este sinceră.

Măcar la noi (PSD şi PNL – n.r.) sunt lideri de partide care îşi asumă în mod decis şi în mod transparent responsabilitatea guvernării în cazul în care câştigăm şi facem majoritate, deci aici sunt lucruri care sunt mai aşezate şi mai credibile.

Din punctul meu de vedere este o butaforie. Această invenţie cu domnul Stolojan este o butaforie electorală care n-are niciun fel de finalitate şi niciun fel de credibilitate pentru următorii patru ani.

Rep.: Să vorbim şi despre tema programului de guvernare înaintat de PSD. Care sunt punctele forte ale acestui program?

M.G.: În primul rând, este vorba de un program care e făcut pentru oameni şi pentru categorii mai largi de cetăţeni, pentru că frustrarea cea mai mare, pe care o avem cu toţii şi care cred că este resimţită, cel puţin sociologic măsurată, de undeva de peste două-trei mii de populaţia României este că aceşti ani prelungiţi de creştere economică semnificativă nu se întorc din punct de vedere al calităţii vieţii, puterii de cumpărare, serviciilor publice, infrastructurilor şi modernizării ţării.

Şi aici este cea mai mare provocare pentru viitorul guvern. Cred că un guvern social-democrat, care ştie să îmbine creşterea economică cu măsurile sociale, pentru că am demonstrat că nu suntem acea stângă demodată pe care domnul Tăriceanu încearcă s-o prezinte ca fiind PSD.

În primul rând guvernarea noastră va fi o guvernare pentru oameni şi pentru segmentul mare de populaţie al acestei ţări. Acesta era principalul act al guvernării noastre şi ceea ce ne propunem în programul nostru, fie că e vorba de răspândit accesul la educaţie la toţi cetăţenii României, de răspândit accesul la sănătate la toţi cetăţenii României, de faptul că nu putem să acceptăm ca social-democraţi, ca un tânăr să fie blestemat datorită locului sau familiei în care s-a născut.

Aici este diferenţa fundamentală dintr-un program social-democrat modern şi progresist şi unul de dreapta, mai ales că este unul desuet şi, uneori, pueril.

Iar a doua componentă importantă este până la urmă şi profesionalismul oamenilor noştri. Pentru că uitaţi-vă cât de greu se chinuie să cârpească câte un guvern. În ultimii patru ani de zile, aceiaşi oameni se răsucesc dintr-o parte în alta şi ajungi să ai tot soiul de personaje, aproape comice, ca miniştri în Guvernul României.

Chiar şi preşedintele Băsescu, în raportul despre starea naţiunii din Parlament, a recunoscut de fapt că aceşti patru ani au fost ani irosiţi pentru România. Este de fapt un fel de autoasumare a unui eşec a unui guvern pe care dânsul l-a impus împotriva voinţei electoratului şi este un eşec al proiectului de dreapta pe care alianţa, în forma sa iniţială sau în forma sa redusă le-a propus României.

Deci avem foarte mulţi oameni competenţi, ceea este un mare avantaj, pentru că oricât de bun ar fi proiectul de guvernare, oricât de multe resurse ai la dispoziţie, pentru că dacă n-ai oameni care să poată executa programele de guvernare, să aibă încăpăţânarea şi profesionalismul să le pună în aplicare, ele rămân simple promisiuni electorale şi simple broşuri de campanie. Sunt cele două mari avantaje ale ofertei PSD.

Rep.: Ce va face Cabinetul Geoană în privinţa cotei unice?

M.G.: Avem în acest moment o dezbatere avansată în partid şi nu vă ascund faptul că am dezbătut-o cu tot ce înseamnă factor economic, mediu academic sau neguvernamental din România.

Eu unul cred cu tărie că trebuie să existe o anumită diferenţiere între cei care câştigă mai mult şi cei care câştigă mai puţin. Este o chestiune de minimă decenţă în orice societate. Dar pentru că există şi anumite avantaje legate de simplitatea sistemului, preferinţa noastră astăzi este să mergem cu o cotă regresivă. Să păstrăm o cotă de 16%, tocmai pentru a nu afecta clasa mijlocie care se naşte cu greu în România şi să venim cu 10% pentru cei cu venituri mai mici şi cu 0% pentru cei cu venituri sub salariul minim pe economie, dar să venim cu măsuri de supraimpozitare pe averea afişată.

Să încercăm să luăm măsuri de suprataxare împotriva celor care în mod evident au câştiguri absolut deosebite.

Cred că aceste măsuri de suprataxare, de taxe excepţionale pentru venituri excepţionale ar putea să fie aplicate şi pentru marile companii de petrol şi gaze, inclusiv în România. Petrom-ul a făcut în aceşti ani profit extraordinar dintr-o conjunctură care nu-i aparţine ca eficacitate. Romgaz la fel. Las deoparte faptul că 20% din aceste companii extrem de rentabile au fost aruncate prosteşte în Fondul Proprietatea. Dacă Fondul Proprietatea ar fi fost listat astăzi la Bursă, ar fi pierdut de patru ori valoarea sa de piaţă, iar cei care ar fi trebuit să fie despăgubiţi n-ar mai fi avut de unde. Noi am păgubit de fapt în aceşti ani de zile, cu această construcţie absolut butaforică, bugetul de stat şi veniturile statului român cu sume considerabile.

Mai am un subiect de preocupare, legat de şubrezimea elementelor fundamentale macroeconomice ale ţării. Nu vreau să sune nici că dau un semnal de panică, dar cred că argumentul folosit de actualii guvernanţi, anume că economia românească şi pieţele româneşti sunt subdezvoltate şi că nu pot fi afectate de criza financiară din America, cu reverberaţii europene şi globale, este pur şi simplu o naivitate sau un exerciţiu de retorică.

Nu putem să uităm că 90% din băncile din România sunt bănci străine, deci expunerea lor la şocul bancar şi financiar şi al coloşilor de asigurări din America este semnificativ. Sistemul bancar românesc este un sistem în care, dacă apare o criză la banca-mamă, din vest, primul gest care este făcut este extragerea lichidităţilor din sucursalele de la periferia sistemului, pentru consolidarea activelor la centru.

Ideea că suntem imuni la această situaţie este greşită. Aşa cum cred că această accentuare absolut dramatică şi periculoasă a deficitelor structurale, a balanţei comerciale, reaprinderea inflaţiei, reprezintă de fapt un foc mocnit sub situaţia general economică a ţării şi de asta viitorul guvern va trebui să fie capabil să gestioneze şi nevoia de creştere evidentă a resurselor pentru măsurile sociale, dar şi o mai bună chivernisire a banului public, o execuţie mult mai riguroasă a bugetelor ministerelor importante. În estimarea noastră se poate obţine o economisire de cel puţin 1% din PIB în primii doi ani de zile de guvernare doar dintr-o mai bună execuţie bugetară, fără să umblăm la taxe, fără să umblăm la alte metode.

Părerea mea este că trebuie să învăţăm şi din experimentul baltic sau exemplul ţărilor baltice, care a avut o creştere economică de 10%, un deficit de concurent de 15% şi inflaţie de 10% până acum un an, iar acum, în câteva luni de zile, au ajuns la recesiune economică în cazul Letoniei sau la stagnare economică în cazul Lituaniei.

Sunt chestiuni în care trebuie să se dea dovadă de prudenţă, indiferent de politician, indiferent de campanie, indiferent de promisiuni. Anii următori nu vor fi uşori pentru că, într-un fel, avem o guvernare pe datorie, iar liberalii, ştiind că nu mai prind guvernarea, cel puţin nu în poziţiile de astăzi, de lăfăială în toate fotoliile puterii, îşi permit să fie nepăsători faţă de riscurile pe termen mediu pentru economia românească.

Rep.: Cei 1000 de kilometri de autostradă. De unde până unde-i faceţi? Pe ce tronsoane?

M.G.: Păi, în condiţiile în care nu avem decât 100 de kilometri şi ceva de autostradă în toată ţara asta, iar în patru ani de zile nu s-au făcut decât cinci kilometri, problema este nu atât de mult unde se fac, pentru că România are nevoie la nivel optim, în următorii ani, undeva spre 2000 - 2500 de kilometri de autostradă. Din punctul meu de vedere, problema nu este nici măcar bugetară, pentru că, împreună cu fondurile europene şi cu parteneriatul public-privat, finanţarea acestor proiecte este posibilă.

Cred însă că există o problemă reală, anume forţa de muncă din sectorul construcţiilor, care este deficitară în proporţie de peste 55%.

Deci, în mod obligatoriu trebuie terminat coridorul IV şi se poate termina, nu e niciun fel de dificultate, este o nevoie exprimată şi de cei de la Ford, dar este şi o nevoie economică să legăm Craiova de Piteşti, fie cu un drum expres, fie cu o autostradă de talie ceva mai modestă.

În mod clar, va fi nevoie să investim semnificativ pe tronsonul între Braşov şi Oradea prin Ardeal, este o autostradă absolut obligatorie, indiferent de discuţiile legate de Bechtel.

În mod cert, Moldova va avea nevoie de autostradă, de coridorul IX, care este vital pentru România, mai ales în condiţiile în care sperăm să putem să avem pe zona dintre Iaşi şi Constanţa, inclusiv în zona Sulina, Brăila, Galaţi, poli de dezvoltare economică foarte importanţi, la graniţa de est a vestului.

Deci, problema mea nu este dacă este nevoie, bani sunt. Singura mea problemă este capacitatea fizică şi forţa de muncă. Şi aici va trebui să decidem dacă dorim să facem un efort să încurajăm românii care sunt la muncă în străinătate, în principal în construcţii, şi evident elitele, medici, ingineri, cercetători, care acum sunt taximetrişti sau fac alte munci sub calificarea lor. Fie facem un efort să-i aducem acasă şi asta înseamnă salarii mai bune, condiţii mai bune pentru ei, fie importăm forţă de muncă, ceea ce cred că este varianta mai proastă pentru România, pentru că inserţia socială a unor grupuri masive de cetăţeni din alte culturi, de pe alte continente, riscă să fie costisitoare şi poate chiar şi periculoasă pe termen mediu.

Rep.: Strategia dumneavoastră de comunicare implică transmiterea către electorat a faptului că PSD a majorat pensiile, a devansat majorarea pensiilor şi a impus măsuri sociale care nu ar fi fost făcute de Guvern fără presiunea PSD. Nu vă temeţi că electoratul ar putea considera că faceţi o treabă mai bună în opoziţie, votând la alegeri în consecinţă?

M.G.: Cred că dimpotrivă. Cred că omul obişnuit spune: „Dacă ăştia, din opoziţie, au izbutit să facă lucrul acesta, gândeşte-te ce ar putea să facă la guvernare dacă au şi majoritate în Parlament”.

Cred că am folosit foarte inteligent această perioadă de slăbiciune a Guvernării după spargerea Alianţei. Au fost şi costuri de imagine, uneori a fost un risc că suntem asociaţi, iar asocierea cu o guvernare, mai ales de dreapta şi una foarte şubredă şi mai ales neprofesionistă, reprezintă un risc de imagine. Dar din punct de vedere al efectului acţiunilor noastre politice în aceşti doi ani de opoziţie, cred că au fost mişcări politice absolut corecte din punctul nostru de vedere.

Dacă am putut să forţăm un guvern de dreapta să ia măsuri de stânga, nu cred că ar fi fost bine să stăm pe tuşă şi să aşteptăm să venim noi la guvernare. Dacă am putut să profităm de o situaţie deosebită şi paradoxală, cu un guvern de douăzeci la sută (în Parlament – n.r.), măcar am reuşit să remediem o parte din problemele sociale pentru pensionari, pentru agricultori, şi sper şi pentru profesori, pentru că sper ca în câteva săptămâni să determinăm Parlamentul să adopte unele legi importante.

Aş menţiona şi o altă lege foarte importantă, structurală, care nu are imediat costuri de natură bugetară, cu privire la statutul pensionarilor de la CAP. Dincolo de partea de creştere a pensiilor şi de cele alocate în agricultură, care intervine automat odată cu creşterea generală a pensiilor, am reglementat în această lege statutul pensionarilor de la CAP, care vor fi integraţi într-un sistem public de pensii începând cu 2010. Şi oamenii aceştia trebuie trataţi cu respect şi trebuie aduşi, chiar dacă este puţin târziu, într-un sistem coerent şi predictibil de pensii publice în România. Este o lege care repară, chiar tardiv, o mare nedreptate care s-a făcut acestor oameni. La fel, şi legea cu grupa I şi a II-a de muncă, chiar dacă a fost o lege la care şi PD-ul a avut o contribuţie, e o lege necesară.

Rep.: În ce relaţii sunteţi cu Traian Băsescu?

M.G.: Civilizate, dar reci.

Rep.: În ipoteza în care PSD câştigă alegerile şi preşedintele vă nominalizează premier, ce atitudine veţi adopta faţă de el?

M. G.: Eu cred că toată lumea a avut ceva de învăţat din perioada aceasta de coabitare, prima coabitare din România, care a fost extrem de păguboasă pentru ţară, lăsând la o parte orice dimensiune ideologică. De aici şi întrebările repetate despre nevoia de modificare a Constituţiei.

Noi, de fapt, acum am intrat în rodajul democratic în premieră cu prima coabitare din România şi a fost extrem de dură, de limitare a terenului de influenţă al preşedintelui şi al primului-ministru şi al Parlamentului. Eu cred că sistemul românesc şi politicienii români au învăţat ceva din această experienţă.

Vom mai avea coabitări în România, cred că vor fi mai degrabă regulă şi nu excepţie, mai ales că mandatul preşedintelui este de cinci ani, iar mandatul Parlamentului şi al Guvernului este de patru ani. Şansele de a avea coabitări, cu un preşedinte de o culoare, o majoritate de altă culoare, prim-ministru de altă culoare, sunt foarte mari.

Eu sunt un om care respect fundamental separarea puterilor în stat şi un raport instituţional corect între puterile statului, între preşedinte şi prim-ministru. Cred că mai degrabă întrebarea este la domnul preşedinte Băsescu, pentru că va mai rămâne un an de zile. În 2009 vom avea alegeri prezidenţiale, vom vedea, cred că nu mai prinde un alt mandat, este altă discuţie, pentru la anul.

Dar în acel an care rămâne, între o nouă guvernare şi actualul preşedinte, cred că va trebui cu toţii să dăm dovadă de reţinere şi să arătăm că România poate să funcţioneze chiar în condiţii de coabitare, mai ales că noul context extern şi intern este mult mai complicat.

Nu trebuie să te iubeşti ca să poţi să funcţionezi corect într-un mecanism democratic. Sper ca domnul Băsescu să fi învăţat ceva şi, într-un fel, faptul că a avut astăzi (miercuri – n.r.) un discurs care s-a dorit ceva mai echilibrat decât acuzele vitriolice împotriva Parlamentului de acum un an sau doi, reprezintă poate şi o lecţie pe care domnia sa a învăţat-o în aceşti patru ani, în care a fost perceput de opinia publică drept principalul factor generator de instabilitate, ceartă şi gâlceavă în politica românească.

Nu îi face bine nici dânsului, nu face bine nici României.

Cred că vom fi condamnaţi să lucrăm în condiţii corecte. Acolo unde sunt teme în care preşedintele României are un cuvânt de spus, el trebuie consultat şi respectat. Acolo unde sunt probleme ale Guvernului, acesta trebuie să decidă şi sa fie respectat, ca find cel care generează politicile publice în statul român.

Rep.: Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să considerăm că Traian Băsescu nu a învăţat această lecţie a coabitării şi nici nu ar vrea să o înveţe şi să mergem pe următoarea ipoteză: PSD câştigă alegerile şi Traian Băsescu nu vă nominalizează pe dumneavoastră ca premier. Următorii paşi.

M.G.: Aici lucrurile sunt două condiţii cumulative, ca să poţi să fii sigur că faci guvernarea: una este să câştigi alegerile şi a doua să ai o majoritate. Sunt două condiţii cumulative. Probabil că vom ajunge undeva spre 40% locuri redistribuite în Parlament, în condiţiile în care vor fi doar patru partide care astăzi par să intre în Parlamentul României. De aici, orice variantă de formare a unei majorităţi este deschisă PSD-ului.

Construirea unei majorităţi este a doua condiţie. Dacă câştigăm alegerile şi avem majoritatea făcută, este imposibil, din punct de vedere politic, din punctul de vedere al opiniei publice, dar şi al propriilor sale interese în 2009 ale domnului Băsescu, să refuze o realitate care consfinţeşte voinţa poporului român şi al electoratului român.

În al doilea rând, Parlamentul ales pe sistem uninominal va avea cea mai proaspătă legitimitate. Domnul Băsescu este cu o legitimitate de acum patru ani de zile, a putut să impună o majoritate extrem de precară în 2004, nu mai poate să repete.

Ulciorul nu merge de două ori la apă şi, din punctul meu de vedere, dacă PSD face scorul pe care ştim că putem să-l facem, şi cu o majoritate, cred că după aceea marja de manevră a preşedintelui este minimă.

Rep.: În aceeaşi ipoteză, dacă totuşi Traian Băsescu nu vă nominalizează, aveţi de gând să-l contracandidaţi la prezidenţiale în 2009?

M.G.: Nu are legătură are una cu alta. Eu am spus un lucru în care cred foarte tare. Cred că în România de astăzi, când este nevoie de o guvernare extrem de stabilă şi de competentă, mi se pare firesc ca resursa principală a unui partid, liderul acelui partid, să-şi propună, în condiţiile decalării alegerilor, să fie primul-ministru şi să formeze Guvernul.

Aşa se întâmplă în Europa democratică şi aceasta este intenţia mea pentru această etapă din cariera mea politică. Am spus foarte clar, doresc să conduc un guvern al acestei ţări nu pentru fudulia de a ajunge prim-ministru, ci pentru că cred că, la vârsta mea şi în condiţiile în care conduc cel mai mare partid din România, forţa politică a partidului şi experienţa mea pot fi mai utile, într-o perioadă, într-un loc în care se fac lucruri, în care se întâmplă lucruri, în care poţi să schimbi lucrurile.

Am suficient de mult timp în viaţă şi dacă mă va aduce soarta acolo şi voi avea sprijin popular să ajung şi în funcţia supremă în stat. Este în mod evident o funcţie mai degrabă de reprezentare şi pentru altă etapă.

Asta nu înseamnă că la noi în partid nu va fi o competiţie internă deschisă pentru candidaţi de preşedinţi pentru 2009. Avem foarte mulţi oameni competenţi şi cu mare notorietate, care pot să aibă acest rol.

Deci nu e pe stilul "Geoană îmbufnat se supără pe sat şi după aia candidează". Eu sunt absolut convis că vom câştiga alegerile, vom da primul-ministru, PSD-ul va guverna, împreună cu cineva, vom vedea, vom negocia o majoritate, dar nu vom negocia orice cu eventualul partener pentru o astfel de majoritate. Sunt lucruri esenţiale în care credem din punct de vedere program politic, din punct de vedere identitate social-democrată, pe care nu le vom negocia.

Rep.: Ce nu veţi negocia?

M.G.: În primul rând dimensiunea socială, problema legată de pensii, de sprijin pentru sănătate şi educaţie, pentru categoriile defavorizate. Poţi să investeşti 6% din PIB în multe feluri, pentru educaţie de exemplu. Poţi să investeşti 6% din PIB doar pentru şcolile din cartierele rezidenţiale sau poţi să investeşti 6% din PIB pentru cartierele de la ţară, şcolile de la ţară sau din cartierele mărginaşe. Sunt chestiuni fundamentale de social-democraţie pe care noi le credem. Există întotdeauna loc de compromis în viaţă şi în politică, dar dincolo de miezul crezului tău politic care este netranzacţionabil şi este nenegociabil.

Rep.: Şefia Guvernului este negociabilă? Aţi accepta ca PSD să intre la guvernare, în cazul unei alianţe, cu premier de la alt partid ?

M.G.: Suntem o echipă în acest partid şi în clipa în care ne-am hotărât cu toţii şi sper ca şi Congresul să valideze, că formula naturală şi formula bună şi pentru ţară este ca liderul unui partid să fie şi prim ministru, pentru a putea să aducă acolo şi forţa politică pe care o reprezintă.

Rep.: Vorbim de ipoteza în care PSD face alianţă cu alt partid la guvernare…

M.G.: În mod cert PSD-ul va fi principalul partid, din orice fel de majoritate. PSD nu poate accepta şi nu va accepta niciodată să fie vioara a doua într-un guvern. Lăsăm la o parte numele persoanelor.

Partidul care face scorul cel mai bun face o majoritare cu cine consideră că este util pentru respectivul partid şi va da primul-ministru. Este regula fundamentală. După, negociem: cine este viceprim-ministru, câte ministere merg acolo sau dincolo, dar poziţia de întâietate a partidului care câştigă nu este negociabilă, pentru că aşa este în democraţie.

Cum să dea primul-ministru cineva care este pe locul doi sau trei? Este o chestiune nefirească şi baza de partid nu va accepta şi nu va înţelege niciodată, pentru că întotdeauna am fost numărul unu, suntem numărul unu şi vom rămâne numărul unu în România. Este absolut contra naturii să spui principalei forţe politice din România să stea piua a doua într-o guvernare doar pentru că cineva are fantezii.

Rep.: Luaţi în calcul varianta unei alternanţe, să spunem doi ani premierul unui partid, doi ani premier de la alt partid, partide care formează alianţa de guvernare ?

M.G. : Depinde de scor, pentru că sunt mai multe modele. Deci există un model german în care s-a aliat SPD cu CDU şi a rămas doamna Merkel cancelar patru ani de zile. Mi-e greu să cred că putem să ajungem la aranjamente atât de precise şi sofisticate cu doi ani şi doi ani. Părerea mea este că regula cea mai simplă şi corectă şi cuşeră este: cine câştigă dă primul-ministru, al doilea, partidul junior în coaliţie, negociază cât mai bine poate altă poziţie în guvernul respectiv.

Rep.: Conform acestui scenariu, acestei reguli, dacă PDL obţine un mandat de parlamentar mai mult va desemna premierul...

M.G. : Depine şi cine dă majoritatea. Orice alt partid are cele două condiţii cumulative, nu numai PSD. Dacă o condiţie lipseşte, nu poate să dea premierul, poate să câştige alegerile. Şi PSD a câştigat alegerile din 2004 şi ne-am trezit în opoziţie. Deci nevoia de a crea o majoritate este obligatorie, este un lucru elementar. Şi dacă câştigă PD şi nu are majoritate, ce face, cum guvernează?

Pentru PSD lucrurile sunt extrem de clare: intrăm în alegeri ca să câştigăm şi facem Guvernul ca principal partid al viitoarei coaliţii. Dacă va fi nevoie de coaliţie, poate reuşim să facem ca în 2004, cu sprijin din Parlament. Cred că şi guvernarea monocoloră este în continuare cea mai eficace pentru România.

Rep.: Aveţi de gând să condiţionaţi în vreun fel, la Congres, candidatura dumneavoastră, să cereţi sprijinul necondiţionat al partidului?

M.G. : În ce sens?

Rep.: PSD câştigă alegerile sau face o coaliţie cu alt partid, renunţă la postul de prim ministru...

M.G.: Congresul nostru reprezintă o necesitate statutară. Candidatul de prim-ministru, respectiv de preşedinte, se aprobă de către un congres al partidului. Punct. Aici lucrurile sunt extrem de clare: e o desemnare din partea partidului, pentru liderul partidului, să conducă viitorul guvern în condiţiile în care câştigăm alegerile şi avem acea majoritate.

Dar sub ce termeni accept această nominalizare din partea partidului, asta e altă discuţie. Vom avea o discuţie legată de modul în care eu şi echipa cu care voi fi însoţit vom vedea modul de guvernare, bazată pe profesionalism, pe eficacitate, pe moralitate.

Sunt chestiuni pe care am să le cer în mod specific partidului, pentru că el nu-mi dă doar un mandat de prim-ministru, ci şi asupra modului în care vreau să guvernăm. Eu nu cer doar nominalizarea lui Geoană ca prim-ministru, eu cer acolo acordarea unei încrederi şi a unui sprijin pentru un mod de a guverna România, pe baza unui program politic, şi ăsta va fi şi el aprobat, deci el devine pentru noi în clipa aprobării un angajament solemn faţă de ţară. Nu sunt doar promisiuni într-o broşurică roşie cu care facem propagandă. Dacă există un contract între liderul partidului şi partidul pe care-l conduce, e un contract de încredere, un contract de sprijin şi este un contract pentru o guvernare care să fie impecabilă.

Aceasta este partea de sprijin pe care îl cer partiduluui, nu doar o simplă nominalizare care până la urmă începe să fie o cutumă la noi în partid.

Rep.: Când aţi fost ales preşedinte al PSD, v-aţi asumat ca mandat intrarea PSD la guvernare. Vă depuneţi mandatul în eventualitatea în care PSD câştigă, dar nu reuşeşte să intre la guvernare? Mandatul dumneavoastră este, cu alte cuvinte, în funcţie de câştigarea alegerilor sau în funcţie de intrarea în guvern?

M.G.: Un pic din amândouă, pentru că în mod cert, în condiţiile în care câştigi alegerile, poţi să spui că, din punct de vedere al performanţei electorale, ţi-ai făcut datoria faţă de partid. Evident, scopul este să ajungem şi la guvernare şi cred că, în condiţiile în care câştigăm alegerile, va fi extrem de greu să refuzi PSD. Spre deosebire de 2004, PSD este într-o situaţie în care nu mai este izolat pe scena politică. Este o poziţie, tactic vorbind, mult mai bună decât în urmă cu patru ani. De aceea pentru noi câştigarea alegerilor reprezintă în proporţie foarte mare o garanţie a accesului la guvernare.

Eu am un respect faţă de contractul de care vorbeam şi am spus că vreau să câştig alegerile cu PSD, este o condiţie importantă şi vreau să facem împreună guvernarea.

În mod cert, în condiţiile în care nu ajungem la guvernare, eu va trebui să mă duc către membrii de partid şi să le spun extrem de clar că am încercat, am câştigat alegerile, dar nu reuşim să guvernăm, din motive care cred că nu se vor întâmpla.

În aceste condiţii, un om de onoare şi un om care este educat în cultură democratică, cum este cazul meu, mă voi duce către partid şi voi spune: "Voi trebuie să decideţi dacă Geoană merită să conducă partidul în continuare sau nu". Şi este o chestiune de bun simţ şi de decenţă, care tebuie să devină şi regulă în România. Partidul va decide dacă Geoană merită să conducă în continuare sau nu, dacă şi-a îndeplinit mandatul sau nu faţă de interesele partidului şi faţă de efortul pe care l-am depus.

Rep.: Cât de avansate sunt discuţiile pentru arhitectura noului Guvern? Câte ministere aţi conturat şi dacă aveţi numărul lor, câte sunt la PSD câte sunt la PC?

M.G.: Nu avem încă un număr de ministere stabilit. Cu cei de la PC sunt doar două lucruri care sunt convenite, dacă evident vom fi doar noi cu dânşii la guvernare: să existe un post de vicepremier din partea lor, ca şi zona de IMM, în care ei au o anumită sensibilitate şi o anumită specializare pe care noi o recunoaştem.

Din punct de vedere al structurii guvernamentale, suntem destul de avansaţi cu gândirea noastră. Pot să vă spun că experimentul Ministerului Economiei şi Finanţelor, din punctul meu de vedere nu este unul reuşit, România nu are capacitatea administrativă şi cultura birocratică, în sensul bun, şi de aceea cred că se impune un Minister al Finanţelor puternic, poate şi cu o zonă mult mai strânsă în zona bugetului, să reprezinte un Minister al Finanţelor la modul clasic şi un Minister al Industriilor, Energiei, Resurselor. Ne mai gândim puţin la titulatură.

În mod obligatoriu, vom crea un post de ministru pentru Europa care, în funcţie de arhitectura pe care o vom stabili, va aparţine fie de ministerul de Externe, fie va lucra direct sub primul-ministru. În mod cert, va trebui să existe o voce care să se ocupe de problematica europeană în mod distinct în viitorul cabinet.

Eu sunt de asemenea cineva care crede aproape cu fanatism în faptul că sportul reprezintă nu doar un element de mândrie când flutură steagul la olimpiadă, ci cred că este o parte de investiţie în educaţia şi sănătatea unei naţiuni. De aceea mă gândesc foarte serios să avem fie o agenţie cu rang ministerial, fie un Minister al Sportului în care să putem să dirijăm resursele pentru infrastructura sportivă şi pentru introducerea activităţilor sportive printre elementele de civilizaţie de bază la fiecare comunitate din România.

Cred că şi turismul trebuie să aibă un rol mai proeminent, e păcat ca România, o ţară atât de diversă şi de frumoasă, să aducă unu la sută din PIB în turism, în timp ce vecinii noştri aduc 5-6% din PIB. Chiar dacă nu va fi vorba de ministere, sunt două elemente de accent pe care noi vrem să le punem.

Poate înfiinţăm, după modelul francez, un comisar, care să lupte împotriva sărăciei extreme şi a excluziunii, întrucât avem în continuare sărăcia extremă în proporţii de neacceptat şi avem în continuare segmente de populaţie, şi de populaţie rroma, care sunt excluse din fluxul de civilizaţie şi de şanse de integrare în societate. Nu trebuie neapărat un minister, dar în mod cert va trebui să existe un lider politic care care să lucreze cu primul-ministru, cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Educaţiei, ca să putem să avem o strategie coerentă pe zona de luptă împotriva sărăciei extreme şi excluziunii sociale.

Aşa cum sunt absolut convins că se impune, într-o poziţie pe care nu am decis-o încă, să avem ceea ce am numit un ţar al transparenţei în guvern, un ţar al transparenţei în guvern care să aibă suficient de multă putere Nu trebuie un minister mare, nu cred în ministere mamut, cred în structuri suple de guvern, dar trebuie cineva care să poată într-adevăr să vegheze executarea corectă, transparentă şi la timp a bugetelor ministerelor.

De asemenea, cred că trebuie transformat AVAS într-o agenţie naţională pentru patrimoniul statului, în care să nu ne mai gândim doar la privatizare, ci mai degrabă la gestionarea coerentă şi eficace a activelor statului, şi dacă este nevoie să putem să furnizăm un management profesionist la societăţi şi regii naţionale, care sunt zone extrem de politizate, în care eficacitatea execuţiei bugetare este încă mediocră.

Nu cred că liberalii au dreptate, presupunând că statul este un prost administrator. Eu cred că statul atunci când politizează activităţile economice este un prost administrator. Statul poate să fie, ca şi în Franţa ca şi în Germania ca şi în Italia, un foarte bun gestionar de active, acolo unde sunt domenii strategice unde sunt domenii importante.

Cred că va trebui să regândim modul de reglementare a pieţelor în România, e clar că ANRE, ANRC, Consiliul Concurenţei trebuie întărite, pentru că până la urmă şi statul are rol de reglementare şi de arbitru şi de asigurare a unui teren de joc uniform, pentru evitarea poziţiilor de monopol sau a poziţiei dominante pe piaţă.

Sunt lucruri dintr-o altă generaţie de problematici, sunt lucruri care apar într-o Românie care avansează în complexitatea societăţii şi complexitatea jocului economic, inclusiv al integrării europene. Cred că viitorul guvern va trebui să reprezinte şi sensibilităţile ideologice ale unei guvernări social-democrate, dar şi cele practice ale unei noi etape de dezvoltare a ţării.

Rep.: Va fi un vicepremier şi de la PSD sau doar de la PC ?

M.G. : Vom vedea, în funcţie de majoritatea care se va crea. Dar cred că, în mod normal, dacă există un viceprim-ministru de la un partid junior, trebuie să fie şi un viceprim-ministru de la partidul senior, adică de la PSD.

Rep.: Care să se ocupe de marile proiecte ?

M.G. : Care să se ocupe cu ceea ce vom decide că trebuie să facă.

Rep: Are Adrian Năstase un loc în Cabinetul Geoană?

M.G: Loc are oricând, din punct de vedere al competenţelor.Mi-a fost şef şi ne-a fost prim-ministru timp de trei ani de zile şi Adrian Năstase a fost un prim-ministru redutabil. Ambiţia mea este să fiu un prim-ministru chiar şi mai bun decât Adrian Năstase. Am spus-o, şi este un fel de pariu-hârjoană între mine şi Adrian. Dar a fost un prim-ministru extraodinar de competent, de harnic.

Eu nu ştiu cum guvernează cei de dreapta, dar am senzaţia că ajung pe la 11 dimineaţa la serviciu, sau pe la 9 sau 10 fac duşul şi pe la 7 seara se duc la primul cocktail. Pe vremea noastră, se muncea de la 7.30 dimineaţa până la 10 seara şi nu aveam week-end-uri.

Din punct de vedere al competenţelor executive, Adrian Năstase este printre cei mai buni oameni din România.

Dar şi în viaţă consumi o experienţă, şi acum el are în mod clar o altă ambiţie, vrea să meargă mai departe. A încercat o dată şi nu a reuşit pentru prezidenţiale. Ambiţia lui afişată, pe care i-o respectăm, este aceea de a merge încă o dată într-o confruntare pentru funcţia supremă în stat şi cred că este şi locul unei generaţii cu o jumătate de tură mai tânără acum, cum şi în spatele lui Geoană, vor fi în guvern, secretarii noştri de stat, cei care sunt cu o jumătate de generaţie mai tineri decât Geoană.

Pentru că este vorba aici şi de gestionarea resurselor umane din partid, şi de o ştafetă mai normală între generaţii. Şi la noi, de multe ori, au fost goluri mari între generaţii şi atunci şi în succesiunea firească în politică, în viaţă, în succesiunea funcţiilor, liderilor, naturală până la urmă, se creează uneori sincope şi tensiuni. Eu cred foarte mult că fiecare generaţie are obligaţia să îşi crească generaţia care urmează.

Voi veghea ca tinerii noştri din PSD sau profesioniştii cu care o să lucrăm să primească din partea noastră toată îngrijirea, să crească în condiţii corecte, să îi punem la adăpost de tentaţii. Există tentaţii când ajungi la putere. Banul este ochiul dracului. Sunt grupuri de interese oriunde în lume şi România nu face excepţie. De aceea, trebuie să îi convingi pe cei care sunt mai tineri că a veni în politică nu este o manieră de a te îmbogăţi, ci este o manieră de a face un lucru bun. După ce ieşi din politică, poţi să faci destul de mulţi bani, dacă banii te intereseză, prin experienţa şi relaţiile pe care ţi le-ai construit. Aşa funcţioneaă Occidentul şi de aceea sunt societăţile mai transparente şi reciclarea resurselor umane în societate este mai bună.

La noi, unul care nu mai este ministru sau nu mai este prim-ministru nu mai este nimeni. În alte părţi, cineva care a avut o funcţie importantă într-un stat, este respectat şi folosit. Este într-un Consiliul de Administraţie, i se dă încrederea pentru o mare Universitate, este încurajat să scrie memorii. Şi aceastea sunt importante.

Rep: Va fi Congresul un semnal şi în ceea ce priveşte componenţa eventualului Guvern? Actualii comunicatori pe domenii de specialitate vor fi potenţiali miniştri?

M.G: Va fi, evident, o distribuţie de roluri la acest Congres, dar în mod cert noi suntem obligaţi de structura actualei campanii să facem perechile de comunicatori şi de competitori politici, pe principalele domenii. Şi aici, evident, liderii partidului sunt în cele mai bune poziţii, pentru a putea să se lupte în această campanie cu contracandidaţii lor.

Domnul Dragnea, în mod cert, se va lupta, electoral vorbind, cu domnul Blaga şi cu domnul Cristian David. Va fi Ilie Sârbu la Agricultură sau Dan Nica la Infrastructuri sau Miron Mitrea pe proiectele acestea mai mari.

Deci, într-un fel, este o nevoie a campaniei şi, evident, în această campanie, liderii partidului vor putea să demonstreze în faţa partidului şi a opiniei publice că merită un eventual post în viitorul Guvern. Dar cred că acesta este echilibrul corect în această etapă, să putem desemna principalii noştri comunicatori şi lideri politici, care au şi avantajul experienţei politice, dar şi al profesionalismului pe domeniile respective, să intre în bătaie cu concurenţii respectivi.

Vor fi perechi, de câte trei, probabil. Va fi o bătălie în trei între candidaţii de prim-miniştri şi bătălii în format de trei pe marile domenii, care evident sunt ministerele cheie dintr-o anumită guvernare. Şi este o şansă foarte bună pentru validarea lor. Bineînţeles în anumite zone şi noi aşteptăm o anumită confirmare, în această campanie, cu privire la anumite nume. În anumite zone sunt soluţii aproape evidente, în alte zone îi lăsăm încă să concureze, să vedem impresia artistică.

Rep.: Există în acest moment în partid un curent care vizează propulsarea lui Adrian Năstase ca şi candidat la prezidenţiale?

M.G: Curent în partid nu aş putea să spun, dar cred că, în momentul în care electoratul votează cu cineva, se creează o relaţie oarecum afectivă între acel votant şi respectivul politician. Faptul că Adrian Năstase a avut în 2004 patru milioane şi ceva de voturi, creează în memoria colectivă a partidului şi a votanţilor noştri o anumită relaţie cu Adrian Năstase. Aşa cum faptul că domnul Ion Iliescu a fost votat de trei ori preşedintele României a creat în mod cert o relaţie de fidelitate şi de apropiere cu domnul Iliescu, din punctul de vedere al bazei partidului. Este o chestie naturală, aşa cum votanţii ţărănişti, câţi au mai rămas din ei, probabil că au rămas afectiv legaţi de domnul Constantinescu, chiar dacă acesta s-a retras oarecum din viaţa politică activă.

Deci, din acest punct de vedere, Adrian Năstase are în mod cert un anumit tip de susţinere în baza partidului şi în baza electoratului nostru, care vine dintr-un exerciţiu care până la urmă s-a exercitat o dată.

Bineînţeles că 2004 nu reprezintă 2009, lucrurile pot să evolueze, dar în mod cert faptul că a fost o dată candidatul nostru este un plus pentru Adrian Năstase, în eventuala competiţie cu alţi colegi de partid care şi ei pot să îşi exprime sau să aibă o astfel de speranţă. Până la urmă, va fi tot un Congres al partidului care va decide candidatul nostru, undeva la începutul anului viitor, şi acolo vom vedea.

Rep.: Cum staţi cu mutatul în noua casă?

M.G. : De abia aştept să mă mut, vă spun şi eu. Deci eu am un contract, ca să o lămurim o dată, pentru că şi mie îmi stă…

Rep.: S-a creat un orizont de aşteptare pe acest subiect…

M.G. : Nu cred, cred că este mai degrabă un orizont de luptă politică, nu cred că stă lumea să moară de grija lui Geoană.

Rep. : Va fi un subiect în campania electorală…

M.G.: Eu am un contract valabil pentru un apartament într-un bloc şi probabil că va trebui să îl şi arătăm, ca să fie lumea liniştită pe acest subiect. L-am contractat în 2005 şi al cărui termen de dare în folosinţă trebuia să fie august 2008. Din motive care nu ţin de mine şi nici măcar de constructor, cu nişte aprobări de construcţii, el este oarecum decalat.

Şi acum sunt două variante pe care le am în faţă: în contractul respectiv se prevede şi o clauză în condiţiile în care se întârzie darea în folosinţă, prin care constructorul se obligă fie să suporte o parte din chiria pe care o ai, ca daune interese pentru client, fie, la limită, să suporte chiria pentru o altă chestiune, intermediară.

Vă spun că am o discuţie destul de importantă şi acasă, cu familia, ce facem în condiţiile în care august a trecut, va fi gata probabil abia în martie anul viitor, poate fi văzută construcţia, a crescut, va fi gata, deci nu e o himeră.

Am luat şi credit ipotecar de la bancă, deci finanţarea este făcută. Întrebarea pe care o am şi mi-o pun şi eu în familie, este dacă ne mutăm într-o chestiune intermediară şi apoi, peste încă câteva luni, în casa noastră.

Vreau să stau în casa mea. Am stat suficient de mult izmană pe călător, şi în străinătate, şi peste tot. Vreau să mă aşez la casa mea, şi să îmi văd de treabă, nu numai din punct de vedere electoral. Deci aceasta este o întrebare la care va trebui să am răspuns în următoarele câteva săptămâni. Oricum, ne îndreptăm spre constructor, care a ieşit din grafic şi va trebui să îşi achite obligaţiile faţă de noi şi să rezolvăm această problmeă. Problema, din punctul meu de vedere, este rezolvată: casa există, ne mutăm acolo. Întrebarea este dacă facem acum sau din doi timpi.

Rep.: De la RAAPPS aveţi termen limită pentru evacuarea imobilului închiriat?

M.G.: Nu, pentru că în contractul încheiat cu RAAPPS este un contract valabil, făcut în 2004. Eu nu mai stau în casa în care stăteam când eram ministru de Externe. Este o altă casă, ei percep acum o chirie foarte mare, din motivele pe care dânşii le cunosc, dar contractul meu este foarte clar, "până la rezolvarea situaţiei locative". Aşa scrie, negru pe alb, în contractul meu cu dânşii.

Eu vreau să mă duc în casa mea pentru că casa ta e casa ta şi doi, nici nouă nu ne convine să fim arătaţi cu degetul, mai ales în condiţiile în care nu am nimic să îmi reproşez, în toată viaţa mea am muncit corect, am stat cu alte griji pe cap dect aceea de a contracta o locuinţă. O facem, e gata, sper să vă invit la inaugurare.

Rep.: Funcţia de premier, pentru dumneavoastră, reprezintă o treaptă pentru şefia statului?

M.G.: Posibil, posibil. Eu cred că experienţa de prim-ministru, cel puţin din ceea ce ştiu de la colegul meu Adrian Năstase, care este cazul proxim în partid, dar şi din experienţa altor politicieni din Vest, este că experienţa de prim-ministru este indispensabilă pentru a putea, după aceea, să aspiri la funcţia de preşedinte al unei ţări.

Eu sunt absolut convins că românii nu vor renunţa la alegerea directă a preşedintelui lor. Este un lucru care este împământenit, este al nostru, şi nu cred că niciun cetăţean român ar renunţa uşor. Chiar dacă modelul de republică parlamentară este mai răspândit în Occident, cred că, din punct de vedere istoric şi cultural, românii vor dori, vor ţine să îşi aleagă preşedintele în continuare.

Deci va fi întotdeauna o legitimitate naţională importană în persoana preşedintelui.

Cum foloseşti această legitimitate este o altă chestiune. Eu cred că pentru a ajunge preşedintele României, o experienţă de şef de Guvern este necesară şi utilă. Nu este obligatorie, ca dovadă actualul preşedinte sau Ion Iliescu. Dar cred că eşti mai echipat şi mai pregătit să şi înţelegi modul în care Guvernul se loveşte de dificultăţi şi să poţi să fi un partener real al Guvernului. Eu cred că preşedintele trebuie să fie un partener al Guvernului, nu un oponent al Guevrnului, iar în clipa în care ai mâncat şi pâinea de prim-minstru, cred că poţi fi un preşedinte mai bun şi mai echilibat dacă vei fi trăit experienţa precedentă.

(Interviu realizat de Florin Ciloac, florin.ciolac@mediafax.ro, Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)