Geoană va lupta să nu apară o nouă clasă a îmbogăţiţilor crizei

Publicat: 27 11. 2008, 18:22
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

Geoană a spus că, dacă Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, "în orice combinaţie", vor face guvernarea următoare, familiile sărace şi cei cu venituri mici vor fi din nou sacrificaţi.

"Dacă dreapta va fi din nou la putere patru ani, România va ieşi învinsă din criză. (…) Patru ani de guvernare de dreapta înseamnă garanţia că România va ieşi învinsă din criza mondială", a afirmat el.

Geoană a mai spus că un guvern PSD nu va accepta o nouă clasă a îmbogăţiţilor crizei, după clasa îmbogăţiţilor tranziţiei.

"Mă voi lupta cu toată puterea, cu toată ştiinţa mea şi cu toate relaţiile interne şi internaţionale pe care le am ca să nu apară o nouă clasă a îmbogăţiţilor crizei", a adăugat el.