Geoană: Voi cere lui Boc retragerea angajării pe Legea educaţiei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, după publicarea motivării deciziei CC pe Legea educaţiei, că îi va cere premierului, în scris, retragerea angajării, menţionând că dacă acesta nu va accepta, va cere convocarea BP reunite ale Parlamentului pentru luarea unei decizii.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Geoană: Voi cere lui Boc retragerea angajării pe Legea educaţiei

Geoană: Voi cere lui Boc retragerea angajării pe Legea educaţiei (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Geoană a spus că motivarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul Legii educaţiei confirmă faptul că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională şi din punctul de vedere al urgenţei adoptării actului normativ, şi din punct de vedere politic.

El a spus că îi va transmite premierului Emil Boc o scrisoare în care îi va solicita oficial, ca preşedinte al Senatului, retragerea procedurii de angajare.

Geoană a menţionat că dacă şeful Guvernului nu va accepta cererea, îi va solicita preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, convocarea, pentru luni, a unei şedinţe a Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului pentru luarea unei decizii prin vot legat de Lege.

De asemenea, Geoană a precizat că Birourile Permanente vor decide şi în legătură cu moţiunea de cenzură, rămasă, după decizia CC, fără obiect.

"Luni, cel mai probabil, cele două Birouri Permanente sunt convins că vor tranşa atât soarta angajării răspunderii, declarând-o fără obiect, cât şi moţiunea depusă de opoziţie, care este de asemenea caducă", a afirmat el.

Preşedintele Senatului a spus că există un paragraf în motivare în care se spune că această Curte nu poate obliga Guvernul să îşi retragă angajarea, însă din punct de vedere politic această procedură odată declarată neconstituţională declanşează "automat" obligaţia Guvernului de a-şi retrage angajarea.

Geoană a afirmat că episodul legat de Legea educaţiei "arată şi fragilitatea actualei majorităţi", dar şi "modul extrem de neprofesionist" în care se iau deciziile la nivelul Guvernului şi coaliţiei.

"Vom vedea care este evoluţia majorităţii şi vom urmări cu maxim interes poziţia UDMR", a adăugat el.

Geoană a refuzat să comenteze poziţia UDMR pe subiect.

"Este problema lor. Dacă au făcut din capitolul legat de minorităţi cheia de boltă a prezenţei lor la guvernare, atunci Senatul, în mod indirect, se va pronunţa şi asupra supravieţuirii sau nu a acestei majorităţi", a spus el.

Curtea Constituţională arată, în decizia privind Legea educaţiei, că, dacă la prima vedere, posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut.

"Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia 1557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 40 din 19 ianuarie 2010, «la aceasta modalitate simplificată de legiferare (prin asumarea răspunderii de către Executiv -n.r.) trebuie să se ajungă în extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă»", se arată în decizia, luată cu majoritate de voturi, a Curţii privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Executiv, publicată vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici