Prima pagină » Politic » Geoană vrea ca PSD să formeze singur Guvernul după alegeri

Geoană vrea ca PSD să formeze singur Guvernul după alegeri

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că preferă ca PSD să formeze un guvern monocolor după alegerile din toamnă, eventual cu un sprijin din Parlament, similar Guvernului PSD care a guvernat în perioada 2001 - 2004.
Geoană vrea ca PSD să formeze singur Guvernul după alegeri
18 sept. 2008, 14:13, Politic

"Nu vă ascund faptul că preferinţa mea ar fi pentru o guvernare monocoloră. Dacă lipsesc câteva procente până la 50%, le obţinem cu spijin din Parlament. Aşa a fost şi în 2001 – 2004. A fost o guvernare care a mers ca un ceasornic şi cred că e formula cea mai bună pentru România", a declarat Geoană.

Liderul PSD a admis că, în condiţiile în care PSD nu va obţine la alegerile parlamentare din toamnă un procent care să îi permită să realizeze o guvernare monocoloră, va intra în discuţii pentru formarea noului guvern, dar doar după scrutin.

"Dacă nu facem un scor care să ne permită să guvernăm singuri, vom discuta după alegeri", a adăugat Geoană.