George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor și favorit la câștigarea alegerilor prezidențiale, conform sondajelor actuale, a declarat vineri, 11 aprilie, că este „singurul candidat” capabil să oprească retragerea trupelor americane din România, o posibilitate care a generat îngrijorări în contextul unei posibile reducere a prezenței militare a SUA în Europa de Est.
Într-o conferință de presă maraton de peste cinci ore, Simion a subliniat că „a nu mai avea trupe americane în România mi se pare periculos și sunt singurul candidat care poate opri asta”, a spus liderul partidului AUR.
El a adăugat că România este printre „aliații naturali” ai SUA, fiind aliniată ideologic cu Partidul Republican și mișcarea MAGA, relatează Reuters.
În cadrul aceleași conferințe, Simion a criticat anularea alegerilor din decembrie de către Curtea Constituțională, descriind-o drept „o lovitură de stat asupra democrației” și subliniind că acest demers ar fi dus la o reacție din partea SUA, care ar fi redus prezența militară în țară.
„Nu știu la ce s-ar fi așteptat cei care au făcut o lovitură de stat asupra democrației pe 6 decembrie de la Statele Unite, să nu reacționeze, să nu retragă trupele, să recunoască anularea alegerilor și să o aplaude?”, a declarat George Simion.
Simion, un critic al Uniunii Europene, a susținut că va opri ajutorul militar pentru Ucraina și că va crește cheltuielile pentru apărare, dar doar în măsura în care aceste cheltuieli ar stimula industria românească.