Simion a declarat că urma să aibă o întâlnire cu Călin Georgescu la ora 14, pentru ca echipa AUR împreună cu echipa candidatului să completeze dosarului de candidatură a lui Georgescu.
„Credem că acest abuz este strâns legat de împiedicarea domnului Georgescu să îşi completeze dosarul de candidatură. Nu este normal – şi vă daţi seama ce întâmplare să se întâmple acest lucru – cu o oră şi jumătate înainte de a realiza toate actele necesare pentru depunerea candidaturii. Este un abuz al statului totalitar. Suntem aici cu toţi parlamentarii AUR, veniţi pentru a supraveghea şi a observa că nu se încalcă vreo lege, că se respectă Constituţia şi legile ţării noastre şi că un om nevinovat nu este reţinut, iar apoi arestat”, spune Simion.
Liderul AUR adaugă că se poate aştepta „la orice din partea acestor abuzatori”, „din partea acestor indivizi cu reflexe totalitare”, referindu-se la anchetatori.
De asemenea, Simion a mai spus că a înţeles că procuror de caz ar fi Marius Iacob, iar el nu înţelege competenţa Parchetului General în acest caz.
„Mai mulţi deputati şi senatori sunt jurişti şi nu înţelegem competenţa Parchetului General. Aşteptăm aici, aşteptăm ca instituţiile statului român să nu comită abuzuri şi vom sta aici permanent până vedem pe domnul Călin Georgescu că iese şi este eliberat şi că se respectă toate actele de procedură în cazul lui. Bănuiesc că este martor, pentru că nu cred că a încălcat vreo lege”, a mai spus Simion.
Călin Georgescu a ajuns în urmă cu puţin timp la Parchetul General, după ce a fost ridicat din trafic.