Prima pagină » Politic » Germania avertizează Rusia să nu atace Ucraina / Moscova cere garanţii de securitate din partea NATO

Germania avertizează Rusia să nu atace Ucraina / Moscova cere garanţii de securitate din partea NATO

Germania vrea o relaţie "onestă" cu Rusia, a declarat marţi Annalena Baerbock, noul ministru german de Externe, avertizând însă că Moscova se va expune unor "consecinţe masive" dacă va ataca Ucraina, în timp ce Administraţia Vladimir Putin insistă pentru primirea de garanţii din partea NATO.
Germania avertizează Rusia să nu atace Ucraina / Moscova cere garanţii de securitate din partea NATO
Mihai Draghici
14 dec. 2021, 21:00, Politic

Annalena Baerbock a discutat marţi cu ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Baerbock a exprimat disponibilitatea noului Guvern al Germaniei, condus de cancelarul Olaf Scholz, de a avea o relaţie „deschisă” cu Rusia.

„Noi vrem un dialog onest şi deschis”, a afirmat Annalena Baerbock. „Integritatea teritorială a Ucrainei nu trebuie încălcată”, a insistat noul ministru de Externe de la Berlin, conform agenţiei Reuters.

Ulterior, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o în Suedia cu ministrul suedez de Externe şi cu ministrul norvegian de Externe, Baerbock a declarat: „Orice formă de intervenţie asupra suveranităţii Ucrainei ar atrage consecinţe masive de tip economic şi diplomatic pentru regimul rus”.

La rândul său, Serghei Lavrov a reiterat cererea Rusiei de a primi garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est. „În discuţiile pe teme din agenda internaţională, partea rusă s-a concentrat pe necesitatea ca ţara noastră să primească garanţii de securitate sub forma unor angajamente juridice că NATO nu se va extinde spre est şi nu va transfera infrastructura militară la frontierele Rusiei”, a afirmat Serghei Lavrov, conform Ministerului de Externe de la Moscova.