Boc: PD nu va avea niciun fel de negocieri cu PSD pe tema moţiunii de cenzură

Publicat: 02 06. 2007, 13:21
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

"Dacă PSD şi PNL iniţiază negocieri pentru crearea unei majorităţi parlamentare care să asigure stabilitate Guvernului Tăriceanu, este un act firesc şi aşteptat. Transparentizarea relaţiei dintre cele două formaţiuni trebuie să se producă, aceasta fiind şi una din raţiunile pentru care Partidul Democrat a iniţiat moţiunea de cenzură", a spus Boc, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură a PD este inutilă, aceasta referindu-se strict la rezultatul referendumului din 19 mai şi neavând cum să fie adoptată de Legislativ.

„Nu aş vrea să am un comentariu ironic la acest subiect. Pe fond, este clar că această moţiune este inutilă, sau mai bine zis nu este utilă, pentru că această moţiune – care se referă strict la referendumul din 19 mai – nu are cum să treacă în Parlament”, a explicat Geoană.

Liderul PSD a arătat că, în opinia sa, aceste decizii cu privire la moţiuni trebuie luate după ce se termină rundele de consultări între preşedinte cu partidele parlamentare şi între premier şi partidele parlamentare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, că a returnat din nou moţiunea de cenzură grupurilor PD, pentru a completa lista cu semnături, urmând ca, luni, Birourile Permanente reunite să decidă dacă moţiunea este depusă regulamentar.