Prima pagină » Politic » Germania: viitorul guvern conservator-social-democrat anunță măsuri dure împotriva migrației ilegale

Germania: viitorul guvern conservator-social-democrat anunță măsuri dure împotriva migrației ilegale

Viitorul guvern german, format din conservatori și social-democrați, a convenit asupra unor măsuri stricte pentru limitarea migrației ilegale, inclusiv respingerea solicitanților de azil la frontiere.
Germania: viitorul guvern conservator-social-democrat anunță măsuri dure împotriva migrației ilegale
Roxana Dena
09 apr. 2025, 17:28, Politic

Viitorul guvern al Germaniei, format din conservatori și social-democrații de centru-stânga, a convenit miercuri asupra unui set de măsuri pentru a limita migrația ilegală: respingerea solicitanților de azil la frontiere, facilitarea expulzărilor către Siria și suspendarea reîntregirii familiei

Potrivit documentului acordului de coaliție, partidele vor suspenda pentru doi ani reîntregirea familială pentru persoanele cu statut de protecție subsidiară și vor încheia toate programele federale de admitere a refugiaților, fără intenția de a crea altele noi în viitor, transmite Reuters.

Solicitanții de azil vor fi respinși la frontierele terestre în coordonare cu vecinii europeni, se mai precizează în document. Migrația a fost un subiect central în alegerile naționale, pe fondul ascensiunii extremei drepte și al mai multor atacuri de mare vizibilitate comise de migranți.

Noul guvern intenționează, de asemenea, să reia deportările către Siria și Afganistan, începând cu infractorii și persoanele considerate potențial periculoase. Totodată, va elimina procedura de „naturalizare turbo” (acordarea cetățeniei după doar trei ani de ședere), dar va păstra reformele privind cetățenia introduse de guvernul anterior.