- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.11.2020, 18:29)
- Gabriel Pecheanu
Gest radical al lui Nicuşor Dan. Primarul renunţă la poliţiştii care asigurau paza din faţa biroului său: "Nu am nevoie de pază la uşă"
- Nicuşor Dan a renunţat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din faţa biroului său, pentru care erau repartizaţi cinci poliţişti locali, zilnic
- El a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane.

Gest radical al lui Nicuşor Dan. Primarul renunţă la poliţiştii care asigurau paza din faţa biroului său: "Nu am nevoie de pază la uşă"
„Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a avut astăzi (marţi - n.r.) o întâlnire de lucru cu directorul general al Poliţiei Locale Bucureşti, pentru eficientizarea activităţii acestei instituţii din subordinea Primăriei Generale. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre operaţionalizarea sprijinului pe care Primăria Municipiului Bucureşti îl acordă Gărzii de Mediu în combaterea încălcărilor de mediu din Capitală. În acest scop, 20 de poliţişti locali vor începe foarte curând să participe la acţiuni din teren, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu, pentru a depista şi sancţiona încălcarea legislaţiei din acest domeniu”, anunţă Primăria Generală a Capitalei.
PMB precizează că această contribuţie a administraţiei locale bucureştene la activităţile Gărzii de Mediu a fost agreată la întâlnirea pe care primarul Nicuşor Dan a avut-o cu ministrul Mediului, în urmă cu două săptămâni.
Potrivit sursei citate, primarul general a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane. Totodată, acesta a renunţat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din faţa biroului său, pentru care erau repartizaţi cinci poliţişti locali, zilnic, mai anunţă PMB.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
„Este nepotrivit ca o Primărie, unde cetăţenii trebuie să aibă acces pentru rezolvarea problemelor curente, să fie păzită ca o cetate. Am promis că voi folosi personalul din instituţiile aflate în subordinea Primăriei la activităţi cu adevărat utile bucureştenilor. De acum, 20 de poliţişti locali vor fi pe teren, împreună cu personalul de la Garda de Mediu. Sunt convins că vor face o treabă excelentă şi îşi vor putea îndeplini misiunea de a asigura o viaţă mai bună cetăţenilor. Eu, personal, nu am nevoie de pază la uşă, iar Primăria nu trebuie să fie o fortăreaţă, ci o instituţie deschisă, cu activitate transparentă”, transmite Nicuşor Dan.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe