- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gheorghe Flutur: Atunci când hotărâm remanierea, trebuie să o şi facem
Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că remanierea guvernamentală "este atributul primului-ministru" şi că, atunci când va fi hotărâtă, "trebuie şi făcută", precizând că nu s-a stabilit un termen pentru aceasta.
"Dacă e de făcut, atunci când o hotărâm trebuie să o şi facem. Deocamdată, suntem în analiză a secretarilor de stat, a şefilor de companii. Remanierea este atributul primului-ministru", a precizat Flutur.
El a arătat că nu s-a stabilit un termen pentru remaniere.
"N-am stabilit termenul", a spus Flutur, întrebat dacă remanierea guvernamentală ar trebui făcută în această vară sau în toamnă.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, într-un interviu pentru Hotnews, că, "din ce s-a anunţat", remanierea va avea loc "foarte curând - poate să însemne o lună, două, trei luni, la toamnă".
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se discută în partid despre remaniere, dar această "chestiune este exclusiv" sarcina premierului.
Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, în aceeaşi zi, că miniştrii care nu au făcut performanţă trebuie remaniaţi, însă numai premierul decide acest lucru, ea adăugând că "întotdeauna găseşti pe cineva care să facă măcar cât ai făcut tu" şi că inclusiv la ministerul ei se putea face mai mult.
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că absorbţia fondurilor europene este un criteriu pentru remanierea guvernamentală, dar că o remaniere nu se dezbate public, ci se anunţă la momentul potrivit.
Şefu statului declara, recent, la o şedinţă de Guvern, că miniştrii trebuie să-şi facă bilanţul până pe 30 iunie pe tema absorbţiei fondurilor europene, iar cei cu rezultate slabe trebuie "să se gândească dacă mai ramân".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO