- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gheorghe Ştefan: Zvonurile privind plecarea a 20 de primari din Neamţ către opoziţie sunt poveşti vânătoreşti
Preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat marţi că zvonurile potrivit cărora 20 de primari din judeţ ar pleca la opoziţie sunt "poveşti vânătoreşti", dar nu a exclus faptul că s-ar putea să existe "câteva dezertări".
Gheorghe Ştefan (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)
Gheorghe Ştefan a fost întrebat cum comentează faptul că 20 de primari din judeţul Neamţ ar pleca la opoziţie după ce preşedintele Consiliului judeţean, Vasile Pruteanu, a anunţat că nu va mai candida din partea PDL, ci din partea USL pentru un nou mandat.
"Aţi auzit de poveşti vânătoreşti? Sunt poveşti vânătoreşti. Eu mă aştept să plece zero", a răspuns Gheorghe Ştefan.
Înainte de a face aceste precizări, Gheorghe Ştefan i-a criticat pe Vasile Pruteanu şi a arătat că a fost sunat de mai mulţi primari care i-au spus că au fost contactaţi de opoziţie, dar ei nu vor pleca din PDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un avion sud-coreean cu 181 de persoane la bord s-a prăbușit la aterizare în sud-vestul Coreei de Sud, spun oficialii. 28 de oameni au murit
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
"M-au sunat mai mulţi primari, mi-au spus că au fost contactaţi, dar ei nu vor pleca din PDL. S-ar putea să existe, ca să fiu sincer, câteva dezertări, dar lucrurile astea nu se pot face decât pe data de 10 mai când vor fi depuse toate candidaturile. Noi avem 43 de angajamente şi declaraţii ale primarilor din judeţul Neamţ şi în mod normal conform legii dacă semnezi două adeziuni de candidatură nu mai poţi candida", a spus liderul PDL Neamţ.
El a apreciat că "USL aplică principiul lui Napoleon" care în opinia lui Gheorghe Ştefan ar fi "iubesc trădarea, dar nu-i iubesc pe trădători". "Sunt convins că trădătorii care vor pleca dintr-un partid într-altul indiferent de unde nu vor fi iubiţi în celălalt partid. Principiul lui Napoleon va fi valabil. Acum, USL iubeşte trădarea, dar nu va iubi trădătorii", a filozofat Gheorghe Ştefan.
Gheorghe Ştefan nu a putut să spună care ar fi strategia PDL pentru ca primarii democrat-liberali să nu mai plece spre opoziţie. "Singura strategie depinde de demnitatea şi onoarea lor şi caracterul lor", a opinat Gheorghe Ştefan.
Preşedintele PNL Neamţ, Dorin Ursărescu, a declarat pentru MEDIAFAX că Vasile Pruteanu va candida din partea PNL, susţinut de USL, pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean.
El a arătat că înainte de se înscrie în PDL Vasile Pruteanu a fost membru PNL şi că sunt discuţii de mai mult timp pentru o candidatură a acestuia din partea liberalilor.
Ursărescu a spus că Pruteanu este printre puţinii oameni din PDL Neamţ cu care se poate discuta şi că acesta are o relaţie foarte bună cu mulţi primari care îl sprijină.
El a mai spus că numele primarilor care îl vor urma pe Pruteanu la PNL vor fi făcute publice săptămâna viitoare, după Congresul PNL.
La rândul său, liderul PSD Neamţ, senatorul Ion Chelaru, a declarat că Vasile Pruteanu are toată susţinerea PSD pentru candidatura la CJ.
El a spus că, din câte ştie, aproximativ 20 de primari PDL din judeţ îl vor urma pe Pruteanu la USL.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO