- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.12.2024, 12:56)
- Rafael Hekman
Gianina Şerban, deputat AUR, acuză PSD şi PNL de subminarea democraţiei
Deputatul AUR Gianina Şerban lansează acuzaţii grave la adresa PSD şi PNL, criticând modul în care s-au desfăşurat lucrările din Parlament în ultimele zile, pe care le consideră o încălcare flagrantă a democraţiei şi a libertăţii de exprimare.

Sursa foto: Facebook/ Gianina Şerban
Potrivit acesteia, luni, un proiect legislativ privind modificarea regulamentului senatorilor şi deputaţilor a fost respins, dar marţi, acelaşi proiect, luat „copy-paste”, a fost reintrodus pe circuitul parlamentar fără respectarea procedurilor.
Deputaţii au fost convocaţi cu doar 10 minute înainte pentru o şedinţă de birou permanent reunit, iar proiectul a fost pus la vot fără o ordine de zi publicată oficial şi fără ca participanţii să cunoască conţinutul său.
Gianina Şerban a declarat că şedinţa Comisiei de Regulament, unde trebuia dezbătut proiectul, nu a avut loc, deşi în plen a fost prezentat un raport pretins a fi votat cu majoritate. Aceasta a subliniat că, în realitate, şedinţa nu a existat, iar astfel de practici reprezintă o încercare de subminare a democraţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump îl demite pe şeful Statului Major Întrunit, C.Q. Brown
-
Reuters: SUA iau în calcul să taie accesul Ucrainei la internetul Starlink dacă nu va semna acordul privind mineralele rare
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
De asemenea, ea a criticat prevederile din proiect, care includ sancţiuni pentru filmarea dezbaterilor parlamentare şi a şedinţelor de comisie, precum şi interzicerea afişajelor, pancartelor sau altor forme de exprimare vizuală.
În opinia sa, aceste măsuri sunt o tentativă de a reduce la tăcere vocile critice şi de a controla discursul parlamentar, instaurând o „dictatură parlamentară”.
Deputatul AUR a atras atenţia şi asupra lipsei respectării ponderii parlamentare în negocieri, acuzând că PSD şi PNL îşi împart resursele şi comisiile fără să ţină cont de votul cetăţenilor. Ea a subliniat că partidul său are un număr mai mare de voturi decât PNL, care continuă să se prezinte ca un partid mare, în ciuda mesajului clar transmis de români la alegeri.
Gianina Şerban a făcut un apel la toţi politicienii să respecte ponderea parlamentară şi drepturile cetăţenilor, avertizând că România nu poate fi condusă prin măsuri abuzive şi dictatură. În încheiere, ea a reiterat că votul românilor trebuie să fie respectat şi că orice încălcare a democraţiei pune în pericol statutul de stat democratic al României.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe