Păcuraru: Bugetul nu permite majorarea pensiilor de la 1 noiembrie 2007
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, susţine că devansarea termenului de majorare a pensiilor ar presupune o nouă rectificare bugetară prin care Ministerul de Finanţe să aloce suma necesară.
"Casa Naţională de Pensii nu are bani, încheie plăţile pe 2007 la zi. Dacă am avea o astfel de dispoziţie, Finanţele ar trebui să suplimenteze bugetul", a explicat ministrul Păcuraru.
Totodată, Păcuraru a declarat că decalarea termenului de majorare ar însemna 1,6 miliarde de lei, adică o creştere cu 7,5 la sută din bugetul iniţial. Ministrul a explicat că resursele alocate bugetului de asigurări sociale în 2007 au fost de 21.078.600.000 de lei, adică 6,6 miliarde de euro, iar prin aplicarea Ordonanţei 19/2007 se mai cheltuie 360 de milioane de lei, adică 112,5 milioane de euro.
Majorarea punctului de pensie cu cinci la sută de la 1 septembrie costă încă 300 de milioane de lei, adică 110 milioane de euro, iar propunerea PSD de devansare a termenului de majorare a acestora ar mai însemna câte 800 de milioane de lei lunar, adică 500 de milioane de euro în total, a adăugat ministrul Paul Păcuraru.
Prin urmare, ministrul Muncii afirmă că majorarea pensiilor de la 1 noiembrie nu va putea fi suportată de la bugetul de asigurări sociale, ci doar prin susţinere de la bugetul de stat.