Gitenstein: Caporalul Marinescu şi-a realizat misiunea în Afganistan cu neînfricare

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, transmite condoleanţe familiei caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, decedat în Afganistan, diplomatul subliniind că acesta "şi-a realizat misiunea cu neînfricare, iar camarazii săi îndeplinesc un rol crucial în lupta NATO împotriva tiraniei".

Urmărește
14 afișări

"Azi dimineaţă am aflat cu tristeţe despre moartea caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, ucis la datorie ca urmare a unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în timpul unei misiuni în Afganistan. În numele Guvernului SUA, vreau să transmit cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi camarazilor săi", se arată în mesajul transmis de ambasadorul SUA, Mark Gitenstein.

Ambasadorul mai spune în mesajul său că Statele Unite ale Americii sunt mândre că România este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi în Afganistan. "Le datorăm recunoştinţă caporalului Marinescu şi neînfricaţilor membri ai Armatei Române pentru curajul şi abnegaţia lor", adaugă ambasadorul, precizând că militarul decedat "şi-a realizat misiunea cu neînfricare, iar camarazii săi îndeplinesc un rol crucial în lupta NATO împotriva tiraniei şi extremismului din Afganistan".

Caporalul Cătălin Ionel Marinescu din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" a murit, marţi, în timpul unei misiuni în provincia Zabul din Afganistan, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit MApN, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor.

"În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat", se arată în comunicat.

Militarul avea 28 de ani şi era necăsătorit.

"Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan", potrivit MapN.

Sursa citată precizează că ministrul Apărării Naţionale a înaintat preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate, miercuri dimineaţă, ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu.

"Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu şi sunt alături de familia greu încercată", se mai arată în comunicat.

Acesta este cel de-al doilea militar român mort în Afganistan în mai puţin de o săptămână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici