Gitenstein: ONG-urile pot avea succes economic şi comercial; Ambasada SUA oferă sprijin

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, luni, la o conferinţă dedicată antreprenoriatului social, că ONG-urile pot să aibă succes economic şi comercial şi se pot sprijini reciproc, acesta fiind un succes pentru a cărui realizare ambasada SUA oferă sprijin.

Urmărește
69 afișări

"Scopul Ambasadei SUA în domeniul social este de a ajuta la înfiinţarea unor instituţii care să se poată susţine singure şi care să nu aştepte ajutorul organizaţiilor vestice", a spus ambasadorul în conferinţa de presă, oferind numeroase exemple de succes din Statele Unite.

"Dacă puteţi învăţa lecţia pe care am învăţat-o noi în SUA, şi anume că ONG-urile pot să aibă succes economic şi comercial şi că se pot sprijini reciproc, acesta va fi poate cel mai mare succes al nostru. Şi noi suntem aici tocmai pentru a vă sprijini să faceţi acest lucru", a mai spus Gitenstein.

El a amintit că întreprinderile sociale au început să apară în România în urmă cu 20 de ani, însă a adăugat că înainte ca acestea să se poată dezvolta la acel nivel atins în ţările europene şi în Statele Unite ale Americii, unde activităţile non-profit încep să capete din ce în ce mai mult o componentă comercială, trebuie să mai fie parcurşi câţiva paşi.

Ambasadorul a oferit ca exemplu Organizaţia de cercetaşe din SUA, care a început să pregăteacsă şi să vândă prăjituri în urmă cu o sută de ani. "Această iniţiativă a avut atât de mult succes încât în cele din urmă a fost extinsă folosind prăjituri preparate special pentru a fi vândute, după o reţetă specială, prăjituri care sunt vândute şi astăzi ca parte a unui program cu o valoare de 700 de milioane de dolari. Acest exemplu demonstrează foarte clar că marile succese încep adesea de la mici iniţiative", a spus ambasadorul.

Gitenstein a mai spus că, în prezent, majoritatea experţilor din SUA consideră că în sectorul social este nevoie de o abordare antreprenorială pentru a putea rezolva problemele societăţii. "De asemenea, s-a demonstrat valoarea interconectării serviciilor publice şi non-profit în zonele unde acestea sunt localizate în proximitate. Acest lucru poate duce la crearea unor cartiere mai întreprinzătoare, ca fundament pentru crearea unor comunităţi mai întreprinzătoare", a spus ambasadorul. El a oferit din nou un exemplu din America, lăudat şi de către preşedintele Barack Obama, respectiv cel al organizaţiei Harlem Children's Zone, început iniţial într-un cartier şi extins ulterior la 27 de cartiere. Organizaţia desfăşoară 20 de programe care implică diverse instituţii şi care sunt adresate grupurilor vulnerabile aflate în situaţii dificile - persoane care abia au devenit părinţi, copii mici, programe de sănătate publică şi pregătirea elevilor de liceu pentru angajare.

Ambasadorul a oferit şi un exemplu personal, referindu-se la implicarea fiului său, Ben Gitenstein, în activităţi de antreprenoriat social. "Un exemplu personal pe care vi-l pot oferi despre valoarea unei diplome în domeniul afacerilor se referă chiar la fiul meu. Fiul meu, Ben, s-a ocupat de conducerea unui program de locuinţe accesibile, un program desfăşurat pe întreaga suprafaţă a Statelor Unite şi care s-a încheiat în urmă cu trei ani. Şi a vrut să extindă reuşita acestui program şi a fost convins de un fost guvernator să se înscrie la Şcoala de Afaceri şi să lucreze în sectorul de afaceri o perioadă. Deci, s-a dus la Şcoala de Afaceri a Universităţii din Washington şi a absolvit această facultate, iar acum lucrează la Microsoft, locuieşte în Redmond, însă după o perioadă intenţionează să se întoarcă şi să lucreze în sectorul non-profit", a relatat ambasadorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici