- Home
- Politic
- SUCEAVA, (19.02.2016, 19:28)
- Tibi Bujdei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gorghiu: Moţiunea de cenzură este o ameninţare fluturată la geam de Dragnea. În conflictul Intact-ANAF, Iohannis a făcut o declaraţie conform prerogativelor
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că nu crede că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va iniţia o moţiune de cenzură la adresa guvernului tehnocrat pentru că aceasta ar genera instabilitate în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
2250 afișări
Gorghiu: Moţiunea de cenzură este o ameninţare fluturată la geam de Dragnea. În conflictul Intact-ANAF, Iohannis a făcut o declaraţie conform prerogativelor (Imagine: Marius Dumbrăveanu/ Arhiva Mediafax Foto)
"Mi se pare o imprudenţă să ameninţi prin diverse voci, inclusiv prin vocea ta, un Cabinet tehnocrat al cărui mandat este de trei luni de zile până în acest moment cu moţiunea de cenzură pentru că nu eşti pe aceeaşi lungime de undă cu ei (...) Nu cred că cineva poate avea inconştienţa să genereze instabilitate în România printr-o moţiune de cenzură. Am auzit această ameninţare, dar cred că e o ameninţare fluturată la geam de domnul Dragnea. Nu cred că va concretiza acest demers pentru că realmente o ţară întreagă s-ar uita la domnia sa ca la persoana care a dezechilibrat România într-un moment important", a declarat Alina Gorghiu, copreşedintele PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Ea a apreciat că schimbarea prefecţilor făcută joi de Guvern este un început de "depesedizare".
Citeşte şi: Lista prefecţilor schimbaţi de Guvern. FOTO
"Cred că aceşti oameni care au calitatea de prefect şi sunt trup şi suflet cu carnetul de partid alături de PSD, sabotează interesul public şi sabotează Guvernul din interior", a spus Gorghiu care şi-a exprimat speranţa că va vedea cât mai repede o evaluare finală a acestui grup de înalţi funcţionari publici şi crede că trebuie făcută şi o analiză a întregii administraţii pentru că fiecare instituţie din România este populată cu oameni care nu fac altceva decât să slujească interesul PSD.
"Cer guvernului să nu se lase şantajat de declaraţiile pe care PSD, pe diverse voci, în diverse chei, şantajează Guvernul. Azi şantajează cu o moţiune de cenzură, mâine cu o moţiune simplă, poimâine şantajează cu o remaniere, răspoimâine cu legea defăimării şi tot aşa. Important este că Guvernul îşi ştie menirea că are un program de guvernare, că are o agendă publică pe care trebuie să o respecte şi să ţină cont doar de interesul public şi să nu ţină cont de şantajul obscen al PSD", a spus Gorghiu.
La rândul său, co-preşedintele PNL Vasile Blaga a salut decizia premierului de a înlocui prefecţi. El a adăugat că mai nou, Liviu Dragnea ameninţă pe toată lumea şi pe PNL şi pe premier că ar fi format un grup infracţional organizat pentru că doresc alegeri în două tururi de scrutin.
"Ameninţă pe toate căile premierul pentru că aşa este PSD. Nu s-a schimbat cu nimic cu Dragnea la preşedinţie în locul lui Ponta. Ei sunt adepţii teoriei clasice: „Şi cu slănina în pod şi cu sufletul în rai”, adică să aibă şi toţi prefecţii şi toate deconcentratele toţi secretarii de stat", a precizat Blaga.
Citeşte şi: Cioloş îşi susţine poziţia privind cazul Intact pe Facebook. Iohannis a pierdut peste 17.000 de like-uri - FOTO
În conflictul Intact-ANAF, Iohannis a făcut o declaraţie conform prerogativelor
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că în conflictul dintre trustul Intact şi ANAF, preşedintele Klaus Iohannis afăcut o declaraţie din perspectiva "preocupărilor fireşti pentru a asigura echilibrul în societate, conform prerogativelor constituţionale".
"Declaraţiile domnului preşedinte trebuie privite exclusiv din perspectiva preocupărilor fireşti pe care un preşedinte de ţară le are pentru a asigura echilibrul în societate şi pentru a-şi exercita atribuţiile conform prerogativelor constituţionale”, a declarat, într-o conferinţă de presă,Gorghiu
Întrebată dacă poziţia preşedintelui a fost justă, acaesta a răspus:"Nu, eu am spus că nu fac niciun alt comentariu altul decât că domnia sa a făcut o declaraţie din perspectiva atribuţiilor pe care le are, din perspectiva atribuţiilor constituţionale".
Ea a mai spus că acest conflict dintre trustul Itact şi ANAF este unul de natură juridică şi crede că poate fi soluţionat în instanţa de judecată şi că a înţeles că sunt şi exercitate aceste căi de atac.
Citeşte şi: Iohannis: Libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru ''banale motive administrative''
"Situaţia televiziunilor din trustul Intact nu este uşoară, dar vreau să vă atrag atenţia că mai sunt şi alte televiziuni în România în acest moment care se află într-o criză financiară extrem de gravă şi aici nu pot să nu subliniez cazul TVR. Ne place sau nu ne place, această televiziune este de utilitate publică, serveşte statul român şi cred că trebuie să ne intereseze şi această soartă a TVR", a mai declarat co-preşedintele.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la cazul trustului Intact, că libertatea de expimare nu poate fi suprimată pentru ''banale motive administrative'', criticând abordarea ''heirupistă'' a ANAF.
"În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă", a declarat preşedintele la Biblioteca Centrală Universitară, înaintea unei dezbateri.
Preşedintele a mai spus că situaţia în care este trustul Intact este "neplăcută şi inutilă" şi că a constatat deschidere la factorii de decizie în acest caz, în urma discuţiilor pe care le-a avut pe această temă.
"Cu siguranţă prin discuţii aşezate şi calme până la urmă se găsesc soluţii convenabile", a mai spus Klaus Iohannis.
Citeşte şi: "Întâlnirea publică" organizată de televiziunile Intact: Peste 3.500 de persoane, în Piaţa Constituţiei. Incident: "Criminalilor, vă omor!" - GALERIE FOTO
Gorghiu: Încă mai cred că va fi un al doilea tur de scrutin la alegerile locale
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că încă mai crede că va exista un al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, iar Guvernul va lua o astfel de măsură după o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, ce va fi sesizată de PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Încă mai cred că va fi un al doilea tur de scrutin pe care Guvernul îl va anunţa public după o eventuală decizie a Curţii Constituţionale pe sesizarea pe care PNL o va face curând", a declarat Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă.
Ea a arătat că PNL continuă demersurile în vederea alegerilor locale în două tururi de scrutin.
"Aşteptăm răspunsul Secretariatului General al Guvernului pe plângerea prealabilă făcută în urmă cu o săptămână", a precizat liderul liberal.
Gorghiu a spus că aşteaptă un răspuns, termenul fiind de 30 de zile.
"Cu cât vine mai repede, cu atât mai bine pentru că putem să depunem plângerea la instanţa de contencios administrativ", a mai spus Alina Gorghiu
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe