„N-avem un guvern din umbră pregătit, avem resurse umane să umplem trei cabinete mâine. Avem resurse umane tinere, proaspete, fără trecut greu, profesioniste, oameni care de mâine ar putea să păşească în ministere şi să se descurce foarte bine şi să pună în aplicare programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal”, a spus Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia.
Întrebată de ce nu îi promovează pe aceşti tineri, Gorghiu a spus că ea crede că fiecare lucru trebuie făcut cu răbdare şi la rândul lui, iar momentul unui cabinet nu a venit deocamdată.
Copreşedintele PNL şi-a exprimat speranţa că moţiunea de cenzură pe care partidul o va depune luna viitoare va trece şi PNL este pregătit să facă un cabinet pentru a prelua guvernarea în 24 de ore.
„Cred în şansele moţiunii de cenzură (…) Dacă moţiunea trece, Partidul Naţional Liberal este pregătit să facă şi în 24 de ore un cabinet, nu în două săptămâni”, a spus Gorghiu.
Sâmbătă, Alina Gorghiu a anunţat, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă.