„Suntem la începutul unui an foarte important pentru societatea noastră, un an care va fi marcat de toate tipurile de alegeri posibile cu foarte multe provocări. Ce îmi doresc de la instituţia dvs? Îmi doresc să gestionaţi anul 2024 ca o instituţie de elită, îmi doresc să ignoraţi zgomotul de fond care va fi destul de puternic”, spune Alina Gorghiu la prezentarea raportului DNA.
Calitatea dosarelor întocmite este foarte importantă, adaugă ea.
„Nu vă cer doar să vă faceţi datori, ci vă rog (…) să faceţi performanţă, iar performanţa în opinia mea nu are la bază neapărat sau exclusiv criteriul cantitativ. În realizarea obiectivelor, cred că este foarte important să urmăriţi calitatea dosarelor, confirmată de soluţii obţinute în instanţă”, încheie Gorghiu.