Solcanu: Cu siguranţă că voi reveni, dar nu cu Geoană preşedinte
„Cu siguranţă că voi reveni, dar nu cu Geoană preşedinte. Formula cea mai bună este cea a unui tandem Năstase-Diaconescu. Nu contează în ce ordine, oricare dintre cei doi fiind potrivit pentru postul de preşedinte”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Ion Solcanu.
Fostul lider al PSD susţine că în prezent Adrian Năstase şi Cristian Diaconescu „aleargă pe culoare diferite”, însă nu exclude ca în viitorul apropiat cei doi să colaboreze.
„Dacă cei doi se vor înţelege pot coagula în jurul lor. Deocamdată, ei aleargă pe culoare diferite, dar de la un punct încolo lucrurile se pot schimba”, a afirmat Solcanu.
El a mai spus că decizia sa de a pleca din PSD s-a dovedit a fi una corectă, în condiţiile în care „partidul s-a dus doar în jos”, iar atât timp cât Geoană este înconjurat de persoane precum Marian Vanghelie şi Gheorghe Nichita formaţiunea are şanse reduse să se redreseze, riscând să ajungă cel de-al treilea partid pe scena politică.
Ion Solcanu, fost lider al PSD Iaşi, a demisionat din PSD în anul 2008, la scurt timp după alegerile locale, spunând că s-a simţit marginalizat atât la centru, cât şi în cadrul filialei judeţene a PSD Iaşi, din care făcea parte.
Ion Solcanu i-a reproşat liderului PSD Iaşi Gheorghe Nichita că ia decizii de unul singur în cadrul organizaţiei şi că nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute în timpul primului mandat la Primăria Iaşi.