Greblă: Sunt de acord cu prezenţa presei la audierea lui Voicu
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat, sâmbătă, că solicitarea senatorilor PDL de a permite accesul presei la audierea lui Cătălin Voicu trebuie supusă dezbaterii în Comisie, însă el, personal, este de acord cu accesul jurnaliştilor la audierea senatorului PSD.

Greblă: Sunt de acord cu prezenţa presei la audierea lui Voicu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Greblă a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că membrii Comisiei au decis ca audierea senatorului PSD Cătălin Voicu să se facă fără accesul presei, motiv pentru care crede că solicitarea senatorilor PDL trebuie supusă dezbaterii în Comisia Juridică.
"În Comisia juridică s-a decis fără accesul presei, dar, dacă presa va dori să asiste şi colegii vor fi de acord, eu nu am nimic împotrivă. Dacă tot au apărut pe surse acele stenograme şi presiunea opiniei publice este foarte mare, nu văd o problemă în prezenţa presei. De exemplu, la Şerban Mihăilescu audierile au fost cu presa pentru că aşa a dorit şi dumnealui, dar şi colegii din comisie", a spus Toni Greblă.
Pe de altă parte, el a apreciat ca fiind "foarte bună" decizia preşedintelui PSD, Victor Ponta, care a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe Cătălin Voicu, pe parcursul anchetei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Soluţia suspendării e foarte bună atât pentru partid, cât şi pentru domnul Voicu. Găsesc binevenită o asemenea decizie", a adăugat Greblă.
Senatorii PDL cer preşedintelui Comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă să permită accesul presei la audierea senatorului PSD Cătălin Voicu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

